Oraşul din România unde asfaltul fierbe la aproape 50°C. Urmează trei zile şi mai fierbinţi
Şi evident că fiind perioada concediilor, de asta e şi haosul din aeroporturi, pentru că ne dorim cu toţii să plecăm undeva! Dar dacă vrem să evităm zborurile şi vrem să ne bucurăm de vremea autentică de vară, o putem face şi în România, mai ales că sunt judeţe care se topesc sub razele soarelui arzător. Vestul ţării, de exemplu, este sub alertă maximă din cauza primului val de caniculă extremă din această vară şi începutul lunii august ar putea deveni cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice. Județul Bihor se află sub cod roșu, iar meteorologii ne avertizează că în zilele de miercuri, joi şi vineri e posibil să avem noi recorduri termice. TIR-urile sunt deja trase pe dreapta la orele de vârf, iar în multe oraşe singura salvare din calea domului de căldură a rămas apa din fântâni.
Vestul ţării arde la propriu. Ieri la orele prânzului, Oradea era un cuptor, iar asfaltul fierbea la aproape 50 de grade Celsius. Chiar şi aşa, unii localnici s-au aventurat şi au ieşit din case.
"Probleme de sănătate am. Sufăr cu inima. Nu e indicat să ies, dar risc și fac plimbarea asta", a spus un localnic.
Măsuri de urgență pentru populația afectată
"Mulţi au apelat la apa din fântâni pentru a se răcori, chiar şi pentru câteva clipe. În ajutorul celor care au de făcut drumuri prin soarele torid, autorităţile locale au amplasat containere dotate cu aer condiţionat şi apă potabilă", a declarat altă persoană.
"Noi le oferim în primul rând un pahar cu apă şi desigur luăm valorile: tensiune, puls. Am avut doi pacienți, ambii cu hipertensiune arterială, cronici", a transmis Livia Mihele, asistent medical.
Recomandările medicilor în zilele de foc
"Să ne ferim de razele soarelui în intervalul orar 11:00-18:00. Să consumăm multe lichide, aproximativ doi litri de lichide pe zi. Să se consume alimente bogate în apă, cum ar fi pepenele roșu. Să purtăm o îmbrăcăminte cât mai largă, din bumbac", a subliniat Liciniu Venter, Serviciul de Ambulanţă Bihor.
Şi proprietarii restaurantelor s-au adaptat condiţiilor extreme şi au montat pe terase aparate care pulverizează vapori de apă. Iar în meniuri şi-au făcut loc ceaiurile şi cafelele reci.
"Este tot timpul o cursă contracronometru să facem rost de gheață. Toate băuturile sunt acum cerute pe bază de gheață. Vorbim de peste 30-35% creștere la produsele pe bază de gheață", a explicat Linda Sereş, administrator restaurant.
Canicula lovește și în centrul țării
Canicula a adus temperaturi insuportabile şi la Târgu Mureş, acolo unde temperatura resimţită a ajuns până la 40 de grade Celsius.
"Deschid noaptea totul, las să se aerisească şi ziua închid", a spus un localnic.
"Stăm la umbră. Nu prea ieşim pe căldurile astea, numai seara", a adăugat altă persoană.
În încercarea de a scăpa de aerul sufocant din oraş, arădenii s-au refugiat în pădure.
"Altă viaţă. Alt aer. 20 de grade în comparaţie cu centrul municipiului...", a declarat o persoană.
"Poţi să petreci un timp mai frumos şi mai liniştit în această perioadă călduroasă şi foarte fierbinte. Este răcoare... Este un loc deosebit pentru arădeni", a precizat un alt localnic.
Restricții pentru transportatori în plin cod roșu
Codurile roşii de caniculă au pus pe pauză şi deplasările TIR-urilor. Autorităţile au impus restricţii de circulaţie pe toate drumurile naţionale şi judeţene, aşa că pauza de nouă ore a devenit un test de rezistenţă pentru şoferii de autocamioane.
"Se fac peste 40 de grade în cabină. Rămâi fără aer. N-ai cum să dormi la 40 de grade. Mai bine stai afară sub remorcă sau undeva la umbră", a declarat un şofer.
"Temperatura afişată în bord: 39 de grade afară. Clima nu face faţă pe staţionare", a adăugat un altul.
Seceta afectează și animalele
Şi animalele au de suferit în această perioadă. Fermierii se plâng că, în lipsa ploilor, adăpatul devine o adevărată provocare.
"Apă... puţină mai este. Iarbă la fel, puţină. Mai multă trestie pe baltă decât apă", spune un localnic,
România rămâne în cuptor şi săptămâna aceasta. Ne pregătim de o nouă avalanşă de coduri portocalii şi roşii. La umbră, valorile maxime vor atinge între 38 şi 41 de grade Celsius, iar nopțile vor rămâne tropicale în multe zone, cu temperaturi de 24 de grade.
