O fetiţă de 6 ani a intrat în comă, după un accident fulgerător. O maşină a lovit-o în plin când traversa în fugă strada, la Sibiu
O fetiţă de 6 ani a fost grav rănită, miercuri seară, după ce a fost acroşată de un autoturism, în timp ce traversa strada în fugă. Fetiţa a fost transportată la spital inconştientă, în comă.
Pe strada Gh. Asachi din municipiul Sibiu, ”o fetiţă în vârstă de 6 ani a fost acroşata de un autoturism în timp ce traversa drumul prin loc nepermis, în fugă”, a transmis, miercuri seară, IPJ Sibiu. Sursa citată a precizat că maşina era condusă de un bărbat de 33 de ani, din Sibiu.
Fetiţa lovită de autoturism a ajuns la spital, în comă
Fetiţa a fost transportata la spital inconştientă, relatează news.ro. La rândul lor, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Sibiu au precizat că fetiţa a fost preluată cu traumatism cranian şi în stare de comă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰