O mamă își caută disperată băiețelul dispărut în Brașov. Copilul a plecat ieri de la școală și nu a mai ajuns acasă
Un copil în vârstă de 11 ani din Brașov este dat dispărut, după ce a plecat de la școală către casă, ieri, în jurul orei 17.00, însă nu a mai ajuns. Polițiștii cer acum ajutorul populației, pentru găsirea băiețelului.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați chiar de către mama copilului. Femeia le-a spus agenților că fiul ei a plecat de la cursuri către casă, însă nu a mai ajuns, lucru care nu s-a mai întâmplat. Pentru că nu au reușit să-l găsească, oamenii legii au făcut apel și la populație. Ei verifică inclusiv imaginile filmate de camerele de supraveghere, în speranța că vor da de urma băiețelului.
Polițiștii și familia cer ajutorul pentru găsirea băiețelului dispărut în Brașov
"La data de 7 octombrie 2022, Poliția Municipiului Brașov - Biroul de Investigații Criminale a fost sesizată de către o femeie, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 11 ani, a plecat în cursul zilei de astăzi (ieri n.r.), în jurul orei 17.00, de la unitatea de învățământ, ale cărei cursuri le urmează, fără a reveni la domiciliu până în prezent", a transmis ieri IPJ Bra;ov.
Semnalmente:
- Bărbat dispărut în Botoşani, găsit mort după o lună de căutări, la 6 km de locul unde fusese văzut pentru...
- Rămăşiţele unei fete de 14 ani care a dispărut de lângă casă în 1969, identificate de poliţie după 53 de...
- Anchetă la Poliţia din Petroşani, după ce zeci de cartuşe cu ţigări de contrabandă au dispărut dintr-un birou
- înălțime 1,40 m, constituție astenică, greutate 35 kg, față ovală, ochi căprui, păr șaten, de lungime medie, ten deschis.
La momentul plecării, copilul purta geacă de culoare albastră, din material textil, pantaloni de trening, de culoare neagră și adidași, de culoare neagră. Are asupra sa un rucsac.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Claudiu Loghin -
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰