O șoferiță din Brăila și-a parcat BMW-ul pe linia de tramvai. Se grăbea să nu piardă programarea la gene
O șoferiță din Brăilă și-a parcat bolidul într-un loc nepotrivit și a blocat trecerea tramvaiului. Femeia s-a ales cu o amendă din partea autorităților. Motivul: se grăbea să ajungă la programarea pe care o avea la extensiile de gene.
Polițiștii locali din Brăila au fost sesizați telefonic de către Dispeceratul Braicar că un autoturism a fost parcat aproape de linia de tramvai, blocând astfel circulația mijlocului de transport în comun. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe șoferul mașinii. Este vorba de o tânără de 24 de ani, care s-a grăbit să ajungă la programrea pe care o avea la extensiile de gene.
"Astăzi, în jurul orei 11.20, Poliția Locală Brăila a fost anunțată telefonic de către Dispeceratul Braicar că, pe str. Octav Doicescu, un autoturism marca ”BMW” este parcat aproape de linia de tramvai, blocând circulația pe calea de rulare. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice din cadrul Poliției Locale Brăila.
Șoferul autoturismului a fost identificat, în persoana unei tinere în vârstă de 24 de ani, din localitatea brăileană Movila Miresii. Sosită la fața locului, după aproximativ 50 de minute, aceasta a explicat că s-a grăbit să parcheze deoarece avea programare la un tehnician extensii de gene și nu și-a dat seama cum a poziționat automobilul. Tânăra a fost sancționată contravențional cu suma de 580 lei și a primit și 3 puncte de penalizare, conform OUG 195/2002", au transmis reprezentanții Poliției Locale Brăila.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰