Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O tânără din Arad ar fi furat de două ori bijuterii, din acelaşi magazin, în doar trei zile. La cât se ridică prejudiciul

O tânără din Arad este cercetată penal după ce ar fi furat din acelaşi magazin, de două ori în decurs de trei zile, bijuterii în valoare de aproximativ 3.000 de euro, o parte dintre acestea fiind găsite în locuinţa sa în urma unei percheziţii.

de Redactia Observator

la 01.09.2022 , 14:42

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Shutterstock

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, suspecta are 24 de ani şi este din localitatea Hălmăgel. Primul furt ar fi avut loc în 15 august, într-un magazin de bijuterii dintr-un complex comercial de pe Calea Aurel Vlaicu, de unde ar fi sustras bijuterii în valoare de peste 3.000 de lei.

În 17 august, "profitând de cheia lăsată în sistemul de închidere al uşii de acces", ar fi pătruns în acelaşi magazin şi ar fi sustras bijuterii de aur în valoare de peste 11.500 de lei.

"Sub coordonarea procurorului de caz, în ziua de 29 august a fost efectuată o percheziţie domiciliară la adresa persoanei bănuite, unde au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor o parte din bijuteriile sustrase, verificările ulterioare stabilind că celelalte ar fi fost amanetate pe raza municipiului", a informat, joi, IPJ. Tânăra este cercetată pentru furt calificat şi urmează să fie recuperat prejudiciul estimat la 15.000 de lei.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O tânără din Arad ar fi furat de două ori bijuterii, din acelaşi magazin, în doar trei zile. La cât se ridică prejudiciul