Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O tânără din SUA le recomandă americanilor să viziteze România. Clipul de pe TikTok a devenit viral: motivul, ironizat de români

O tânără care a fost adoptată în Statele Unite din România pe când avea doar două luni a revenit acum într-un tur al Europei ca turist. A ajuns şi în ţara noastră şi ne laudă, ba chiar le recomandă americanilor să ne viziteze înaintea Franţei, Spaniei sau Marii Britanii.

de Redactia Observator

la 10.03.2025 , 18:02

O tânără din SUA le recomandă americanilor să viziteze România. Clipul de pe TikTok a devenit viral: motivul, ironizat de români - O tânără din SUA le recomandă americanilor să viziteze România. Clipul de pe TikTok a devenit viral: motivul, ironizat de români - Captură TikTok

Tânăra a postat pe TikTok un clip filmat în Timişoara, oraş în care spune că se simte în siguranţă. Mai ales după incidentele petrecute în Franţa sau Spania unde hoţii i-au furat tot ce avea asupra ei. "Acum sunt în Timişoara, în România, aşa cum puteţi vedea. Una dintre diferenţe, unul dintre lucrurile pe care le-am observat diferite între această ţară din Europa şi alte locuri ca Franţa, UK sau chiar Spania, este că mă simt în siguranţă. Nu simt că trebuie să mă uit tot timpul în spatele meu, dacă nu cumva vine cineva să-mi fure geanta. Am fost în Franţa şi mi-a fost furată geanta. Mi-au fost furate obiecte personale chiar şi în Spania. Aici nu mă simt aşa. De aceea îmi place foarte mult România. E o ţară foarte sigură", a spus femeia.

Motivele invocate de tânără, ironizate de români

La finalul clipului, aceasta le-a recomandat celor care o urmăresc, cu precădere americanilor, că România e o ţară care merită vizitată şi că este o destinaţie turistică mai bună decât alte ţări din Europa. "A devenit foarte populară pentru turişti, mai ales pentru cei din America. Aşa că dacă nu aţi fost în România, vă recomand foarte tare. E mult mia bine decât în orice altă ţară europeană, în opinia mea", a mai spus tânăra.

Articolul continuă după reclamă

Românii care i-au vizionat clipul au nunţat puţin opinia tinerei din Statele Unite, unele comentarii fiind fie ironice, fie amuzante. "E sigur pentru că nimeni nu vrea să se pună cu poliţia est-europeană", "Este sigur pentru că toţi hoţii au dispărut în Londra, Paris, Madrid, etc" sau "România este una dintre cele mai sigure ţări din lume, mulţi oameni dorm noaptea cu uşa descuiată".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu?
Observator » Evenimente » O tânără din SUA le recomandă americanilor să viziteze România. Clipul de pe TikTok a devenit viral: motivul, ironizat de români