Video O tânără din Tulcea s-a împuşcat cu o armă de vânătoare. Dată dispărută de soţul ei, a fost găsită moartă într-o pădure din Slava Cercheză
O tragedie s-a petrecut în localitatea Baia, judeţul Tulcea. O femeie de 36 de ani s-a sinucis cu o armă de vânătoare. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoţional.
Alarma la 112 a fost dată de soţul femeii în momentul în care a descoperit că soţia sa a spart suportul şi a luat arma letală, dar şi un încărcător cu trei gloanţe.
"La data de 29 martie 2024, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că soția sa, de 36 ani, ar fi sustras de la domiciliul acestora o armă letală, pe care acesta o deținea în mod legal și ar fi dispărut", a transmis IPJ Tulcea.
Autorităţile au anunţat public dispariţia femeii şi au cerut sprijinul locuitorilor: "La data de 29 martie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 11:00, numita TRANDAFIR LĂCRĂMIOARA de 36 ani a plecat voluntar de la domiciliul său din localitatea Baia și nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălţime 1,70 m, păr lung negru, ochi căprui, față ovală. Cei ce pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea persoanei în cauză sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112".
Femeia s-a împuşcat cu o armă de vânătoare
Din nefericire, teama bărbatului s-a adeverit, iar câteva ore mai târziu, cadavrul femeii a fost găsit de un pădurar, chiar în pădurea de pe raza localităţii. "În urma verificărilor efectuate de către polițiști, femeia a fost găsită într-o pădure din localitatea Slava Cercheză, în autoturismul personal, cu o plagă împușcată în zona pieptului. Ulterior, la fața locului au intervenit echipaje medicale, fiind efectuate manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul femeii. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", au informat poliţiştii tulceni.
Procurorii criminalişti au confirmat că femeia s-a împuşcat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰