Patru persoane au căzut de la 3 metri după ce un acoperiş s-a prăbuşit în Sibiu. Doi adolescenţi au ajuns la spital
Cinci persoane au fost asistate de echipaje medicale, joi seară, după prăbuşirea unui acoperiş în construcţie, într-o localitate din judeţul Sibiu. Doi băieţi de 16 ani au fost transportaţi la spital, dar părinţii unei fetiţe de 3 ani, cu escoriaţii, au refuzat transportul la unitatea medicală.
”La data de 27 iunie, în jurul orei 21.00, prin apel 112, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr au fost solicitaţi să intervină în localitatea Vurpăr, unde s-a sesizat că mai multe persoane au fost rănite în urma prăbuşirii peretelui şi acoperişului unei anexe din curtea unui imobil. La faţa locului, poliţiştii au constatat că, în timpul efectuării de lucrări de construcţie la o anexă, din cauza greutăţii persoanelor aflate pe acoperiş, la o înălţime de aproximativ 2,5 m, un perete al anexei a cedat, generând şi prăbuşirea acoperişului pe care se aflau 4 bărbaţi”, a transmis, joi seară, IPJ Sibiu.
5 persoane au fost rănite
Sursa citată a precizat că s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate circumstanţele producerii evenimentului. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale.
”În urma evenimentului au rezultat 5 victime dintre care trei minori. Doi băieţi în vârstă de 16 şi ani au primit îngrijiri medicale întrucât au suferit traumatisme la membrele inferioare şi sunt transportaţi la CPU Luther de echipajele SAJ şi ATPVM”, a transmis ISU Sibiu.
O fetiţă de 3 ani a primit îngrijiri medicale, pentru escoriaţii, dar părinţii au refuzat transportul la spital. Au mai fost implicaţi doi bărbaţi, de 23 şi 34 de ani, care nu au avut nevoie de transport la unitatea medicală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰