Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pelerinaj la căpătâiul "prințului din Bănie", Ilie Balaci, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova

A fost noapte albă pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova, devenit loc de pelerinaj pentru iubitorii fotbalului. Sicriul cu trupul neînsufleţit al marelui jucător Ilie Balaci a fost depus în locul în care a scris istorie, pentru ca toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat să poată veni să-şi ia adio de la idolul lor.

de Redactia Observator

la 23.10.2018 , 08:35

A fost noapte albă pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova, devenit loc de pelerinaj pentru iubitorii fotbalului. Sicriul cu trupul neînsufleţit al marelui jucător Ilie Balaci a fost depus în locul în care a scris istorie, pentru ca toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat să poată veni să-şi ia adio de la idolul lor. Nu au lipsit nici suporterii din galeria CSU Craiova, care şi-au adus omagiile aşa cum ştiu ei cel mai bine, ca pe stadion. Astăzi, "prinţul din Bănie" va fi condus pe ultimul drum.

Numele "prinţului din Bănie" a răsunat aseară din nou în piepturile suporterilor, la fel ca în vremurile de glorie. De data asta, însă, nu au sărbătorit niciun gol. Cei peste 200 de fani de la Peluza Sud a CSU Craiova au venit la stadionul din oraş pentru a-și lua rămas bun de la idolul lor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Trupul fără viaţă al marelui fotbalist a fost adus în locul în care a scris istorie. La stadionul Ion Oblemenco. La căpătâi a vegheat în permanenţă familia, în timp ce, rând pe rând, mii de oameni - admiratori, prieteni, dar şi colegi de breaslă, au venit să îşi ia adio.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Priveghiul a fost umbrit şi de un incident. Finul lui Ilie Balaci a fost implicat într-un accident rutier lângă arena craioveană. Atât el, cât şi alte trei persoane au ajuns la spital, cu răni uşoare însă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Astăzi, la prânz, Ilie Balaci va fi condus pe ultimul drum. Sicriul va fi depus de dimineaţă pe terenul stadionului, unde mai mulţi preoţi, în frunte cu Mitropolitul Olteniei, vor oficia slujba. Cortegiul va pleca apoi către Cimitirul Sineasca, unde marele fotbalist va fi înmormântat, alături de tatăl său. În semn de omagiu, autorităţile locale din Craiova au anunţat că o stradă din oraş va purta numele lui Ilie Balaci.

Poezia dedicată de Adrian Păunescu fostului fotbalist este pusă acum în ramă neagră. Amintirile rudelor şi ale prietenilor se leagă de copilăria petrecută cu Ilie Balaci, pe stadion.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Pelerinaj la căpătâiul "prințului din Bănie", Ilie Balaci, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova