Video Pericol de insolaţie pe litoral, în cel mai aglomerat weekend. Indicele UV, la cote înalte
Efectele caniculei se simt şi pe litoral, mai ales la orele prânzului. Indicele UV a ajuns la pragul de 10 unităţi, ceea ce înseamnă că expunerea excesivă la soare poate provoca arsuri şi insolaţii. De altfel, weekendul acesta este şi cel mai aglomerat de la începutul sezonului. Peste 100.000 de turişti se află pe litoral în aceast moment.
Turiştii vor să profite de fiecare oră şi fiecare minut de vacanţă şi stau în razele soarelui chiar şi la orele de vârf. Ne-au spus însă că folosesc creme cu protecţie solară. Indicele UV a ajuns astăzi la pragul de 10 din 15 unităţi, ceea ce reprezintă un pericol ridicat.
Scăparea turiştilor pe litoral este baia în apa mării, care are 23 de grade Celsius. La umbră sunt 30 de grade, însă în bătaia soarelui se resimt 40 de grade. Medicii ne recomandă să nu stăm în soare la orele de vârf, respectiv între orele 11 şi 17.
Mai este recomandat să folosim creme cu protecţie solară chiar dacă intrăm în apă şi să reaplicăm crema de oricâte ori este nevoie şi să ne hidratăm. Ochelarii de soare şi pălăria sunt obligatorii.
Plaja din Eforie Nord este cea mai aglomerată în acest sfârşit de săptămână. Locurile la umbrele sunt ocupate încă de la primele ore ale dimineţii iar oamenii fac drumuri dese spre barul cu băuturi reci. Atenţie, hidratarea în zilele caniculare se face fără băuturi alcoolice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰