Observator » Evenimente » Plan roşu de intervenţie, activat în Iaşi după ce un autocar şi două maşini s-au ciocnit la Podul Iloaiei. În autobuz se aflau 53 de pasageri

Foto Plan roşu de intervenţie, activat în Iaşi după ce un autocar şi două maşini s-au ciocnit la Podul Iloaiei. În autobuz se aflau 53 de pasageri

- ISU Iaşi
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.06.2024, 10:44 | Modificat la 17.06.2024, 10:44

Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. Din primele informații, sunt trei victime conștiente, neîncarcerate.

”Accident rutier Podu Iloaiei, autocar în care se aflau 55 de persoane si 2 autoturisme implicate”, a transmis ISU Iaşi. Din primele informaţii sunt 3 victime conştiente, neîncarcerate, atac de panică. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje.

”Începând cu ora 09.50 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a mai transmis sursa citată.

Echipajele au ajuns la locul interventiei, în accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri și 2 şoferi) si 2 autoturisme în care se aflau 7 persoane, nu sunt victime, se verifică starea tuturor persoanelor implicate. Începând cu ora 10.05 s-a dezactivat planul rosu de interventie.

Articolul continuă după reclamă