Video Poliţiştii nu au putut opri nici cu focuri de armă un buldoexcavator care mergea haotic în Teleorman. Şoferul s-a predat singur după o zi
Şoferul unui buldoexcavator a făcut ravagii noaptea trecută în Alexandria. A condus haotic, a distrus culturile cu mazăre ale vecinilor şi, după ce poliţiştii au fost chemaţi să intervină, i-a pus şi pe ei pe jar. A încercat să lovească autospeciala poliţiei şi nu a fost convins să oprească nici măcar de focurile de avertisment trase spre cauciucuri, de agenţi.
Poliţiştii au fost sesizaţi de proprietarul terenului respectiv unde acesta cultiva mazăre. i-a sesizat pe poliţişti de faptul că un bărbat îi distruge cultura cu un buldoexcavator. Au ajuns poliţiştii la faţa locului, acolo au constatat că cele sesizate se confirmă şi au încercat să-l oprească pe bărbat.
A încercat să-i calce pe poliţişti
Bărbatul a încercat să fugă cu utilajul de agenţi, ba mai mult, a încercat să le lovească autospeciala cât şi pe ei. Acesta în momentul în care s-a văzut încolţit a abandonat utilajul şi a pornit în fugă. A fost pierdut de poliţişti, a venit astăzi însă la secţia municipiului Alexandria de bunăvoie, practic s-a predat în faţa poliţiştilor.
Aceştia l-au audiat şi au mers cu el spre parchet. Rămâne de văzut dacă se va lua o măsură împotriva acestuia. Poliţiştii trebuie să afla care a fost motivul bărbatului de a recurge la acest gest
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰