Observator » Evenimente » Primul municipiu care intră în carantină pentru două săptămâni. Are incidenţa mai mică decât Capitala

Video Primul municipiu care intră în carantină pentru două săptămâni. Are incidenţa mai mică decât Capitala

Cristina Oprea | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.10.2021, 19:39 | Modificat la 11.10.2021, 19:39

Avem deja primul municipiu care se închide din cauza numărului dramatic de infectări. În Drobeta Turnu Severin, timp de două săptămâni, revin carantina şi restricţiile din starea de urgenţă pentru toată lumea, vaccinaţi şi nevaccinaţi.

Din această seară, de la ora 20:00, Drobeta Turnu Severin se închide. Se vor institui restricţiile care au fost valabile în starea de urgenţă: circulaţia tuturor persoanelor va interzisă cu excepţia situaţiilor bine întemeiate, cursurile şcolilor şi universităţilor se mută în online, iar activitatea agenţilor economici este şi ea restricţionată după ora 18.00. 

Drobeta Turnu Severin se închide

Decizia nu a fost uşoară, recunoaşte chiar primarul, dar este necesară în contextul în care incidenţa infectărilor a depăşit azi 10 la mia de locuitori, spitalele sunt pline, iar procentul celor vaccinaţi nu ajunge nici măcar la 30%. 

Articolul continuă după reclamă

Pe întreaga perioadă a carantinei, în oraş vor fi interzise şi petrecerile private, evenimentele de tip nunţi, botezuri, iar masca trebuie purtată în toate spaţiile publice.