Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat. Aplicaţia a picat: "Nici nu s-a răcit bine dosarul penal vechi”

Programul Casa Verde Fotovoltaice întâmpină probleme tehnice. La doar câteva minute de la startul înscrierilor, accesul pe platforma online a fost suspendat. Beneficiarii programului ar trebui să primească un sprijin consistent din partea statului pentru 6 panouri fotovoltaice care ar urma să genereze energie verde pentru întreaga locuinţă.

de Redactia Observator

la 22.12.2021 , 14:59

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă, miercuri, suspendarea accesului în aplicaţia informatică dedicată Programului Casa Verde Fotovoltaice, după ce s-au înregistrat probleme în funcţionarea acesteia. Preşedintele AFM anunţă că, la ora 14.00, va avea loc o simulare, iar la ora 15.00 va fi reluat procesul de înscriere, dacă totul merge bine.

Programul Casa Verde Fotovoltaice a început miercuri, de la ora 10.00, dar aplicaţia funcţiona cu intermitenţe. Bugetul disponibil depăşeşte 263 milioane de lei, iar aplicaţia va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.  ”Iar merge doar pentru SUD-VEST OLTENIA si pentru restul nu! Nici nu s-a răcit bine dosarul penal vechi”, este unul dintre mesajele postate de utilizatori pe pagina de Facebook a Administraţiei Fondului pentru Mediu. ”Ora 10:26 !!! Pagina inactivă!!!”, scris un alt utilizator.   

AFM-u?!?!l Să-şi facă bagajele IT-iştii care se ocupă de server! Aţi dat posibilitatea să creăm 8 conturi! PENTRU CEEEEEE?”, este un alt mesaj, iar reacţiile oamenilor pe aceeaşi temă continuă.   ”Am aflat şi noi de situaţie şi aşteptăm informaţii detaliate. Se pare că este vorba de o problemă de ordin tehnic. Oricum, o comunicare oficială va veni din partea AFM în curând”, au transmis reprezentanţii Ministerului Mediului, potrivit news.ro.

Vezi și

A început programul Casa Verde Fotovoltaice

Pe acelaşi subiect

Începând cu data de 22 decembrie 2021, ora 10:00,  persoanele fizice interesate să se înscrie în Programul Casa Verde Fotovoltaice se pot adresa instalatorilor validaţi în vederea înscrierii în program. Valoarea disponibilă pentru reluarea înscrierilor în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de 263.700.000 lei. În plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni, a transmis Ministerul Mediului. 

Potrivit ministerului, scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

”Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare, va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanţii că fondurile vor fi suplimentate. Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei. Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfăşoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfăşurare a programului. Astfel, vom putea aproba toţi solicitanţii care vor dori să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice”, a declarat Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. 

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. 

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura  de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ; 

b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice; 

c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile. 

Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate.  Înscrierea solicitantului persoană fizică se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita procentului stabilit prin dispoziţia preşedintelui AFM, raportat la sumele alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul. 

Aprobarea finanţării 

Administraţia Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii şi introduse de instalator în aplicaţia informatică şi  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate. 

Eliminarea ATR – ului 

Eliminarea obligativităţii prezentării Avizului tehnic de racordare, rămânând obligaţia depunerii certificatului de racordare. 

Semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă şi implementarea proiectelor 

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalaţia şi încheiate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice şi obţinerea certificatului de racordare. 

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM, pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat. Aplicaţia a picat: "Nici nu s-a răcit bine dosarul penal vechi”