Recunoașterea facială ar trebui să fie interzisă, potrivit Autorităţii Europene pentru Protecția Datelor
Recunoașterea facială ar trebui să fie interzisă, spune autoritatea de supraveghere a confidențialității din UE.
Recunoaşterea facială ar trebui interzisă - AEPD
Recunoașterea facială ar trebui să fie interzisă în Europa din cauza "intruziunii sale profunde și nedemocratice” în viața privată a oamenilor, a declarat vineri Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD), supraveghetorul european pentru protecția datelor (AEPD), scrie Reuters.
Comentariile vin la două zile după ce Comisia Europeană a propus proiecte de reguli care să permită recunoașterea facială să fie utilizată pentru a căuta copii dispăruți sau criminali și în cazurile de atacuri teroriste. Proiectul de reguli reprezintă o încercare a Comisiei de a stabili reguli globale pentru inteligența artificială, o tehnologie dominată de China și Statele Unite.
Organul de supraveghere a confidențialității a declarat că regretă faptul că Comisia nu a ținut seama de solicitarea sa anterioară de a interzice recunoașterea facială în spațiile publice. "Este necesară o abordare mai strictă, având în vedere că identificarea biometrică la distanță, în care AI poate contribui la dezvoltări fără precedent, prezintă riscuri extrem de ridicate de intruziune profundă și nedemocratică în viața privată a indivizilor", se arată într-un comunicat.
"AEPD se va concentra în special pe stabilirea unor limite precise pentru acele instrumente și sisteme care pot prezenta riscuri pentru drepturile fundamentale la protecția datelor și la confidențialitate”. Propunerile Comisiei au atras critici din partea grupărilor pentru drepturile civile, îngrijorate de lacunele care ar putea permite guvernelor autoritare să abuzeze de AI pentru a contracara drepturile oamenilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰