Video Reducerea perioadei de suspendare a permisului auto, condiţionată de plata amenzii. Legea a intrat în vigoare
Legea care condiţionează reducerea perioadei de suspendare a permisului auto de plata amenzii a intrat astăzi în vigoare. În funcţie de abatere, amenzile variază între 800 şi peste patru mii de lei. Perioada de suspendare poate fi redusă cu o treime, la cererea şoferului, dacă acesta promovează testul de legislaţie rutieră şi a obţinut carnetul cu cel puţin un an înaintea abaterii.
Legea a fost adoptată de Parlament și vine cu o condiție clară: fără plată, nimeni nu poate să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare a carnetului de conducere.
Iniţiatorii proiectului spun că o astfel de schimbare era absolut necesară pentru că, până acum, mulţi şoferi îşi recăpătau permisul de conducere fără să mai achite amenda pe care o primeau în momentul în care acesta era suspendat.
Suspendarea permisului, redusă cu o treime
De altfel, spun iniţiatorii, sunt oraşe în ţară unde mai puţin de jumătate dintre şoferi achită amenzile de circulaţie pe care le primesc. Se va reduce cu o treime perioada de suspendare a permisului de conducere, dacă se îndeplinesc trei condiţii: promovarea examenului teoretic, şoferii trebuie să aibă experienţă la volan de cel puţin un an şi, mai nou, să facă dovada că au achitat amenda pe care au primit-o în momentul în care permisul le-a fost suspendat.
Concret, nu contează cât de bine se descurcă şoferii la examenul teoretic, pentru că, fără să plătească această amendă, perioada de suspendare nu va putea fi redusă. Proiectul a fost adoptat în parlament şi urmează să ajungă la promulgare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰