Video Restricţii prelungite pe autostrada Sebeş-Turda. Muncitorii nu au apucat să termine de reparat ultima fisură, că a şi apărut alta
Restricţiile pe autostrada Sebeş-Turda se prelungesc, după ce încă o bucată din drumul de mare viteză s-a surpat.
Terenul argilos şi infiltraţiile de apă ar fi cauzele probabile ale acestui nou incident pe şoseaua inaugurată de nici doi ani.
Pe această porţiune a autostrăzii s-a făcut recepţia finală, iar garanţia a expirat, însă constructorii austrieci lucrează la remedierea problemelor şi vor suporta toate costurile reparaţiilor, spun autorităţile.
Expertiză anunţată, după noile probleme apărute pe autostrada Sebeş-Turda
Autostrada Sebeş-Turda, închisă la finalul lunii ianuarie, după ce o bucată de drum s-a rupt în urma unei alunecări de teren, în zona Alba Iulia Nord, va fi deschisă în data de 15 mai, însă constructorul va face o nouă expertiză, în condiţiile în care în apropiere de zona în care s-a produs alunecarea iniţială au apărut alte probleme, respectiv fisuri în dealul pe care a fost construit drumul de mare viteză. Firma italiană Pizzarotti a realizat atât proiectarea, cât şi execuţia tronsonului afectat de alunecări, iar lucrarea este în garanţie.
Conform oficialului CNAIR, având în vedere situaţia, ''rezultă că o zonă mai mare are probleme'', şi este nevoie de o ''expertiză extinsă''. Drumul va fi deschis, în timp ce se va realiza această expertiză.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰