Revin NINSORILE
Ninsori, polei şi vânt puternic vor fi, din noaptea de sâmbătă spre duminică şi până luni dimineaţă, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat, iar în sudul ţării vor fi precipitaţii mixte, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat, începând de duminică, ora 02.00, până luni, la ora 06.00, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de până la 50-60 de kilometri pe oră şi vor fi condiţii de formare a poleiului.
La munte, vântul va depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră, va ninge viscolit, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de peste 20-25 de centimetri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰