Video Şase bătrâni, căsătoriţi cu forţa şi sechestraţi de o familie. Suspecţii, cu 30 de ani mai tineri, le furau şi vindeau casele
Mai mulţi bătrâni singuri şi vulnerabili au fost ţinuţi captivi şi căsătoriţi cu forţa, pentru a li se lua banii şi casele. Vorbim de o întreagă reţea, la care poliţiştii din Capitală şi Ilfov au descins în această dimineaţă.
Este vorba de 6 victime, persoane trecute de vârsta de 50 de ani, fără moştenitori, ori undele dintre ele cu probleme psihice ori dizabilităţi. Cei 10 bănuiţi ar fi reuşit încă din anul 2017 şi până în prezent să-i păcălească pe aceştia, să-i ţină sub supraveghere în mai multe imobile din Bucureşti şi din Ilfov, ori chiar să se căsătoarească cu victimele pentru a pune mâna pe casele lor pe care urmau mai apoi să le vândă.
Două dintre cele şase case preluate de la victime au fost deja vândute, iar în casa unde erau bătrânii s-au găsit peste 22.000 de euro. Diferenţa de vârstă dintre victime şi suspecţi este de mai bine de 30 de ani iar în urma percheziţiilor 4 persoane au fost deja aduse la Secţia 11, iar în scurt timp vor veni şi celelalte pentru a da explicaţii în faţa anchetatorilor.
Cine erau membrii grupării
Principalul suspect din dosarul vârstnicilor din Bucureşti sechestraţi şi înşelaţi are 46 de ani şi se căsătorise cu o femeie de 73 de ani.
Surse din anchetă au precizat că, pe lângă principalul suspect care a încheiat o căsătorie cu o femeie în vârstă, s-au mai căsătorit mama sa, concubina sa, dar şi trei surori. Surse judiciare au precizat că toate cele şase victime au fost scoase din imobil.
Gruparea era formată din 8 persoane, între care bărbatul de 46 ani, mama şi concubina lui, dar şi trei surori, toate majore. Victimele erau, în general, persoane fără moştenitori legali, deţinătoare de bunuri imobile (case, apartamente, trenuri). Este vorba despre o femeie şi cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 50 şi 75 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰