Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Spulberați de o șoferiță, pe o trecere de pietoni din Dej. Accidentul a fost filmat de o cameră de supraveghere

Două persoane au fost lovite în plin pe o trecere de pietoni din Dej. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

de Redactia Observator

la 28.10.2022 , 09:32

Pe filmare se vede cum cei doi, un bărbat şi o femeie, traversează strada regulamentar, în momentul în care o maşină nu reuşeşte să oprească la trecere şi ii lovește.

Pietonii spulberați pe trecere au ajuns la spital

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii. Victimele, ambele în vârstă de 41 de ani, au fost transportate la spital.

Vezi și

”Salvatorii au găsit un autoturism avariat si două persoane care solicitau îngrijiri medicale în afara acestuia. Echipajele SMURD și SAJ au consultat bărbatul și femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, și i-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La prima evaluare aceștia prezentau afecțiuni ușoare”, a precizat ISU Cluj.

Şoferiţa în vârstă de 34 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Spulberați de o șoferiță, pe o trecere de pietoni din Dej. Accidentul a fost filmat de o cameră de supraveghere