Antena Meniu Search
x

Video Străpuns de parapetul metalic, în drum spre casă. Filmul accidentului şocant de pe A1, unde un tânăr a murit pe loc, la volanul unui BMW

Tragedie pe autostrada Bucuresti-Pitești! Un bărbat de 38 de ani a murit după ce a intrat în parapetul metalic dintre sensurile de mers ale autostrăzii A1. Vă avertizăm urmeaza imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.

de Redactia Observator

la 24.04.2024, 10:10

Vezi și

Accidentul a avut loc la kilomterul 82, în judeţul Argeş. Şoferul mergea cu viteză pe autostradă, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi s-a lovit de glisiera metalică.

Moarte cumplită pe A1. Un tânăr a sfârșit la volanul unui BMW străpuns de glisiera metalică

Impactul a fost atât de puternic, încât glisiera a trecut prin capotă şi a ieşit prin portbagaj.

"Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea, s-a stabilit că un autoturism, având direcția de deplasare spre Pitești, condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu glisiera metalică. 

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, care era singurul ocupant. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc", au transmis și reprezentanții IPJ Argeș.

Tânărul și-a pierdut viața pe loc, la doar 38 de ani. Era singur în maşină şi mergea spre casă, la Pitești. Cel mai probabil, a pierdut controlul mașinii din cauza carosabilului umed.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Evenimente » Străpuns de parapetul metalic, în drum spre casă. Filmul accidentului şocant de pe A1, unde un tânăr a murit pe loc, la volanul unui BMW