Sucevean încarcerat după ce a rupt cu maşina un parapet de pe marginea DN17
Grav accident pe DN17, în judeţul Suceava.
Un şofer a suferit mai multe răni după ce a intrat cu maşina într-un parpet de protecţie de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât bărbatul a rămas încarcerat şi a avut nevoie de ajutorul echipajelor de intervenţie. Victima a fost transportată de urgenţă la spital.
Ce spun autorităţile
Un bărbat a rămas încarcerat după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un parapet de protecţie de pe marginea carosabilului, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, accidentul a avut loc pe DN17, între localităţile Stroieşti şi Ilişeşti.
"La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD TIM (Terapie intensivă mobilă). În eveniment a fost implicat doar conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 61 de ani, care a rămas încarcerat.
Salvatorii au extras victima din maşina avariată şi au predat-o colegilor pentru primele îngrijiri medicale", au precizat oficialii ISU. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰