Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânăr de 19 ani, găsit mort în parcul Drumul Taberei din Capitală. Băiatul zăcea fără suflare la baza de beton a podului de peste lac

Tragedie, seara trecută, în Parcul Drumul Taberei din Capitală, unde un tânăr de 19 ani a fost găsit mort la baza de beton a podului de peste lac. Echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului au încercat resuscitarea băiatului, însă efortul a fost în zadar, fiind declarat decesul.

de Redactia Observator

la 22.06.2024 , 11:59

Polițiștii bucureşteni au deschis o anchetă, pentru a stabili cu exactitate dacă gestul tânărului a fost premeditat sau a fost vorba despre un accident. 

"Astăzi, 21 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la precipitarea unei persoane, la o adresă din Sectorul 6. Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani. 

De asemenea echipajele de prim-ajutor, sosite la adresă, în pofida eforturilor, au constatat decesul acestuia. Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri - DGPMB, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei", au transmis, ieri, poliţiştii din Capitală.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tânăr de 19 ani, găsit mort în parcul Drumul Taberei din Capitală. Băiatul zăcea fără suflare la baza de beton a podului de peste lac