Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânăr de 29 de ani, înghițit de apele unui râu din Tulcea, după ce a plecat la scăldat și nu s-a mai întors acasă

Misiune dificilă pentru pompierii din Tulcea. Un tânăr de 29 de ani a fost înghițit de apele unui râu din comuna Dăeni, după ce acesta a plecat să se scalde în lacul din apropierea satului şi nu s-a mai întors.

de Redactia Observator

la 26.06.2023 , 14:48

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Daniel Năstase, a declarat că primele căutări au fost făcute duminică după-amiază, cu un elicopter SMURD şi o ambarcaţiune a secţiei ISU din oraşul Măcin, însă au fost stopate după începerea furtunii.

Tânăr de 29 de ani a plecat să se scalde și nu s-a mai întors

"Misiunea de căutare în lacul din Dăeni a fost reluată în această dimineaţă (luni dimineaţa - n.r.) cu o ambarcaţiune şi patru pompieri. Lacul este într-o fostă carieră de piatră, iar în unele locuri are adâncimea de până la 20 de metri", a precizat reprezentantul ISU Delta.

Vezi și

La finalul săptămânii trecute, un bărbat de 42 de ani, din comuna Turcoaia, a plecat la pescuit pe Dunăre şi nu s-a mai întors acasă. Trupul lui fost găsit ulterior într-un canal. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tânăr de 29 de ani, înghițit de apele unui râu din Tulcea, după ce a plecat la scăldat și nu s-a mai întors acasă