Video Trei victime rănite şi îngheţate de frig, după ce au plonjat cu maşina în râul Olt, în Vâlcea. O minoră de 13 ani a ajuns la spital
Trei persoane, între care şi o minoră de 13 ani, au ajuns duminică la spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în râul Olt, pe DN 7 în localitatea Proieni din Vâlcea.
"Din cercetările efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 7, în localitatea Proieni, la km 211+ 500 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se în canalul ce face legătura între lacul Proieni şi râul Olt. În urma impactului, a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv conducătorul auto, o femeie de 47 de ani şi o minoră de 13 ani, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Printre victime, o fată de 13 ani
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, cele trei victime s-au autoevacuat înainte de a ajunge echipajele de pompieri, iar după ce au fost evaluate medical la faţa locului toate au fost transportate spitalul din Brezoi cu policontuzii şi hipotermie.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰