Observator » Evenimente » Un băiat de 15 ani din Sebeş a furat o maşină şi s-a izbit de un gard. Poliţiştii au descoprit că era şi băut

Un băiat de 15 ani din Sebeş a furat o maşină şi s-a izbit de un gard. Poliţiştii au descoprit că era şi băut

Un băiat de 15 ani din Sebeş a furat o maşină şi a făcut accident. Poliţiştii au descoprit că era şi băut Un băiat de 15 ani din Sebeş a furat o maşină şi a făcut accident. Poliţiştii au descoprit că era şi băut
Editor N.T. | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.09.2026, 12:30 | Modificat la 15.09.2026, 12:41

Un adolescent de 15 ani din Sebeș este cercetat penal după ce ar fi furat un autoturism în timpul nopții, deși era băut și nu avea permis de conducere. Băiatul ar fi pierdut controlul mașinii și s-ar fi izbit de gardul unui imobil, apoi ar fi plecat de la locul accidentului. Ulterior, polițiștii l-au identificat și au constatat că avea o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"La data de 15 septembrie 2026, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosinţă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia de către un minor, în vârstă de 15 ani, din municipiul Sebeş", se menţionează într-un comunicat transmis Agerpres de IPJ Alba.

Potrivit sursei citate, marţi, în jurul orei 04:30, minorul a fost implicat într-un eveniment rutier, pe raza municipiului Sebeş, şi ar fi părăsit locul faptei.

"Verificările efectuate de către poliţiştii rutieri au relevat faptul că minorul ar fi sustras autoturismul unui bărbat, în vârstă de 41 de ani, care se afla parcat pe strada Lungă din municipiul Sebeş şi ar fi condus autoturismul, iar pe strada Cloşca, din municipiul Sebeş, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, rezultând pagube materiale şi vătămarea corporală a conducătorului auto, acesta părăsind locul accidentului", se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Ulterior, băiatul a fost identificat de poliţişti, fiind testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, poliţiştii au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma evenimentului rutier, minorul a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Pe acelaşi subiect

Poliţiştii din municipiul Sebeş continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele.