Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un bărbat din Brașov și-a omorât în bătaie şeful, pentru că nu i-a dat o zi liberă. L-a lovit cu pumnii, picioarele şi o bâtă

Un bărbat din Braşov şi-a omorât în bătaie şeful pentru că acesta refuzase să îi aprobe o zi liberă. L-a lovit cu pumnii şi cu picioarele, cel mai probabil şi cu o bâtă. Omul a ajuns la spital, dar la investigaţii nu s-au observat toate leziunile interne.

de Simona Vasiac

la 13.10.2024 , 14:13

Agresiunea a avut loc la finele lunii septembrie, atunci când bărbatul în vârstă de 47 de ani, paznic al unei societăţi comerciale din localitatea Râşnov, a mers acasă la şeful său, ca să-i ceară o învoire. Pentru că a fost refuzat, bărbatul a început să-l lovească cu pumnii, picioarele şi, cel mai probabil, şi cu o bâtă, spun anchetatorii. 

Victima s-a dus la spital abia la două zile de la incident, pentru a-şi procura un certificat medico-legal, iar mai apoi s-a dus să depună plângere la poliţie. La unitatea medicală unde şi-a făcut investigaţiile, inclusiv un CT cu substanţă de contrast, a reieşit faptul că bărbatul nu a suferit nicio leziune internă.

A murit la câteva ore după ce a ajuns la spital

Vezi și

În noaptea de 3 spre 4 octombrie, omul a început să se simtă rău, iar soţia lui a chemat de urgenţă ambulanţa. Din păcate, însă, la câteva ore după ce a ajuns la spital, bărbatul a decedat. 

Necropsia a arătat faptul că decesul bărbatului a survenit în urma unor leziuni fine pe aortă, dar şi a unor probleme medicale de care a suferit.

Astfel, procurorii au putut lega loviturile primite de bărbat cu decesul acestuia. Agresorul a fost în cele din urmă reţinut, iar acum este arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Întrebarea zilei
Inflaţia a scăzut în luna septembrie. Simțiți ieftinirile la buzunar?
Observator » Evenimente » Un bărbat din Brașov și-a omorât în bătaie şeful, pentru că nu i-a dat o zi liberă. L-a lovit cu pumnii, picioarele şi o bâtă