Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un fost jandarm, arestat la domiciliu, a încercat să intre în locuinţa primarului comunei, cât timp edilul era plecat în vacanţă

Fostul jandarm care în urmă cu aproximativ zece zile l-a ameninţat pe primarul localităţii Gura Foii, din judeţul Dâmboviţa nu se potoleşte. Ba dimpotrivă. Aflat în arest la domiciliu, bărbatul în vârstă de 35 de ani a părăsit locuinţa şi s-a dus glonţ în curtea primarului şi a început să tragă de uşi, pentru a intra în locuinţă. Când a văzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere, edilul a rămas înmărmurit.

de Redactia Observator

la 13.01.2021 , 09:38

  • Un fost jandarm a ieşit din casă, deşi se afla în arest la domiciliu
  • Omul s-a dus în curtea primarului şi a început să tragă de uşi

Primarul Radu Georgescu era plecat la munte cu familia. Când a văzut imaginile surprinse de camera de supraveghere, edilul s-a întors de urgenţă acasă.

Radu Georgescu, primar Gura Foii: Dimineaţă m-a sunat un angajat şi mi-a spus că a auzit pe cineva înjurând prin curte şi m-am uitat pe camerele de supraveghere, unde l-am văzut pe acest individ că a intrat în curte şi a început să-mi încerce toate uşile.

Individul a părăsit propria locuinţă, deşi se afla în arest la domiciliu, pentru a-i face o "vizită" edilului.

Vezi și

''A încercat-o o dată, după aia s-a dus aici, în spate, unde am centrala. S-a întors de la centrală, de acolo, că nu a găsit pe nimeni şi a mai încercat o dată. A şi forţat un pic uşa.''

Fost jandarm cu antecedente

Şi în 2018, bărbatul a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lovea cu picioarele în porţile primarului, supărat că edilul nu a vrut să îl ajute să scape de un dosar penal. În plus, atunci, individul a intrat în curtea poştăriţei din comună şi l-a lovit cu toporul pe cumnatul acesteia. Ulterior, fostul jandarm a fost internat în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Târgovişte. De asemenea, a mai fost prins conducând fără permis. 

Radu Georgescu, primar Gura Foii: Mă tem pentru familia mea, pentru copiii mei, vă daţi seama ce înseamnă numai faptul că îl vezi în curtea ta, ştiindu-l capabil de orice. 

Acum, bărbatul s-a ales cu încă două infracţiuni la dosar: violare de domiciliu şi încălcarea arestului la domiciliu şi, cel mai probabil, va ajunge la închisoare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un fost jandarm, arestat la domiciliu, a încercat să intre în locuinţa primarului comunei, cât timp edilul era plecat în vacanţă