Galerie foto Un tânăr din Prahova a murit în drum spre casă, după petrecerea de ziua lui. Fatidic, s-a răsturnat cu mașina chiar în curtea părinților, la Ștefești
Tragedie, noaptea trecută, pe un drum din Prahova. Un tânăr de 28 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina chiar în curtea părinţilor lui, în localitatea Ştefeşti. Băiatul și-a găsit sfârșitul în timp ce se întorcea acasă, de la petrecerea de ziua lui.
Alerta a fost dată azi noapte, în jurul orei 3.45. Un apel la 112 anunța că în comuna Ștefești, s-a produs un grav accident rutier. Imediat, polițiștii din Slănic au mers la fața locului și, în urma verificărilor, au stabilit că un tânăr în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 216 A, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.
În zadar au încercat medicii sosiți la fața locului să îl resusciteze. Din păcate nu a mai răspuns manevrelor, iar salvatorii au fost nevoiți să declare decesul.
"În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto care se afla singur în autoturism la momentul impactului. În cauză cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s a produs evenimentul rutier", au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Tânărul se întorcea acasă, de la petrecerea de ziua lui
- "Era un om superb!" Bărbatul găsit mort în curtea casei sale din Argeș este un fost comisar...
- Smart-ul unei şoferiţe, lovit de TIR pe Drumul Morţii E85, în Suceava. Camionul era încărcat cu 22 de tone de...
- Accident pe strada Garoafei din Bucureşti. Un şofer a izbit o maşină parcată, apoi s-a înfipt într-un zid de...
- ANIMAȚIE. Cum s-a produs accidentul din Serbia în care Daria și tatăl ei au fost uciși de un șofer beat....
- Tramvaiul 41, blocat după coliziunea cu un Logan. STB a înfiinţat o linie specială pentru preluarea călătorilor
Pentru că fusese ziua lui naștere, tânărul de 28 de ani a mers să petreacă alături de câțiva prieteni, cu cativa prieteni. La întoarcerea spre casă, însă, băiatul ar fi apăsat prea tare pedala de accelerație, moment în care a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina într-o curte de pe marginea drumului. Ca un scenariu fatidic, locuinta era chiar a părinților lui, care au ieșit și l-au văzut prins între fiarele contorsionate.
Inițial, la fața locului a ajuns un echipaj cu paramedici SMURD. Pentru că tânarul era inconștient și nu răspundea manevrelor de resuscitare, în ajutor a fost chemată o salvare cu medic a Serviciului Județean de Ambulanță Prahova. Din păcate, efortul a fost în zadar, fiind constatat decesul.
La acest moment, nu se cunoaște dacă șoferul ar fi consumat alcool înainte să se urce la volan. Polițiștii prahoveni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰