Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unul dintre cele mai cunoscute spectacole de circ din lume îşi închide porţile (VIDEO)

Unul dintre cele mai cunoscute spectacole de circ din lume îşi închide porţile după aproape 150 de ani. Acrobaţii, artiştii şi animalele exotice de la Ringling Bros vor păşi pentru ultima oară în arenă.

de Redactia Observator

la 15.01.2017 , 22:31

Unul dintre cele mai cunoscute spectacole de circ din lume îşi închide porţile după aproape 150 de ani. Acrobaţii, artiştii şi animalele exotice de la Ringling Bros vor păşi pentru ultima oară în arenă.

După 146 de ani de activitate, cel mai cunoscut circ din Statele Unite ale Americi va organiza ultimul său spectacol. În afară de motivele financiare, decizia conducerii Ringling Bros a fost luată şi din cauza protestelor repetate ale organizaţiilor pentru protecţia animalelor. Ultimul scandal a fost legat de

Ringling Bros a fost unul dintre primele circuri care au organizat turnee pe întreg teritoriul Statelor Unite. A pornit de la câteva numere de jonglerii şi de dresură de animale exotice. Apoi, spectacolul s-a dezvoltat ajungând unul dintre cele mai apreciate din întreaga lume. În mod tradiţional, cel care conducea spectacolul era un bărbat, însă ultimele reprezentaţii vor fi prezentate de o femeie.

Vezi și

Ultimul spectacol al circului Ringling Bros va avea loc la Uniondale, New York, pe 21 mai.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Unul dintre cele mai cunoscute spectacole de circ din lume îşi închide porţile (VIDEO)