Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vreme excelentă de schi la munte, de Ziua Mondială a Zăpezii. La Rânca, mai multe fete au renunțat la hainele groase pentru o ședință foto în nămeți

A fost cea mai frumoasă zi de până acum, la munte, din acest sezon de iarnă. O duminică însorită, dar cu temperaturi scăzute şi condiţii perfecte pentru schi, snowboard sau săniuş. Pârtiile din toată ţara au fost colorate la maximum de turişti. Mai ales că a fost şi Ziua Mondială a Zăpezii.

de Redactia Observator

la 16.01.2022 , 21:05

E atât de frumos la munte în aceste zile încât mai multe fete au făcut "o baie" în zăpadă. Au fost atracţia pârtiei de la Rânca după ce s-au dezbrăcat până la piele şi au făcut o şedinţă foto printre nămeţi.

Vreme ideală pentru coborârile în viteză şi pe pârtiile din Poiana Braşov.

Claudiu Loghin, reporter Observator: ”Aşa începe în Postăvarul poate cea mai frumoasă zi de până acum, din acest sezon. Stratul de zăpadă are 50 de centimetri sus, 20 de cm în Poiana Braşov, iar pârtiile nu sunt deloc aglomerate”.

Vezi și

Sunt deschise cât e ziua de lungă, pârtiile Lupului Superior, Doamnei, Kanzel, Sulinar și Drumul Roșu - în masivul Postăvarul, Bradul şi Stadion, în Poiana Brașov.

Pe acelaşi subiect

Adrian Biriboiu, șef Serviciu Administrare Pârtii: ”Pârtiile sunt excelente, temperatura este -9, se păstrează extraordinar, stratul de bază este de minim 30 de cm şi se schiază foarte bine”.

Turist găsit mort în zăpadă, la Vatra Dornei

Distracţia vine însă şi cu pericole. Lipsa de experinţă a unora poate fi fatală altora. Mai mulţi turişti au avut nevoie de intervenţia salvatorilor după ce au fost accidentaţi pe pârtie.

Iar la Vatra Dornei salvamontiştii au făcut o descoperire şocantă pe munte. Corpul fără viaţă al unui turist a fost găsit îngheţat în zăpadă, la nici 200 de metri de stația meteorologică. Autorităţile bănuiesc că bărbatul ar fi murit după un accident pe snowboard.

La Buscat, în Cluj, turiștii au primit lecții gratuite de schi 

La Buscat, în Cluj, cu mic cu mare s-a sărbătorit Ziua Mondială a Zăpezii. Pentru o zi, turiştii au primit lecţii de schi gratuit.

Alex Prunean, reporter Observator: ”Iubitorii sporturilor de iarnă care nu au învăţat încă să schieze pot să aleagă una dintre cele două pârtii de dedicate săniuşului. În mod surprinzător, astăzi, pe aceste pârtii a fost cea mai mare aglomeraţie”.

Militarii au ieşit pe pârtie şi au făcut mai multe demonstraţii: aprinderea unui foc direct pe zăpadă, tehnici de alpinism dar şi…prăjitul slaninei pe băţ.

Cei care nu au ajuns pe pârtie s au relexat pe lac cu o baie la copcă. Amatorii de senzaţii tari au spart gheaţa de pe o baltă de lângă comuna Giroc şi s-au îmbăiat în apa rece ca gheaţa.

Ziua Mondială a Zăpezii este marcată, anual, în cea de-a treia duminică a lunii ianuarie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Vreme excelentă de schi la munte, de Ziua Mondială a Zăpezii. La Rânca, mai multe fete au renunțat la hainele groase pentru o ședință foto în nămeți