Video Zeci de mineri în greva foamei de 4 zile, după ce au fost concediaţi brusc de la o fabrică din Gorj. Unii ieşeau peste o lună la pensie
Este a patra zi de proteste la Complexul Energetic Oltenia! Zeci de foşti salariaţi au intrat în greva foamei nemulţumiţi că le-au fost închise contractele de muncă, fără preaviz. În unele cazuri concedierea a fost făcută chiar înainte de ieşirea la pensie.
Sunt aproximativ 30 de persoane în greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu. Protestul a început de luni. Oamenii sunt supăraţi că nu le-au fost prelungite contractele de muncă de la 1 iulie şi au aflat de pe o zi pe alta că au rămas fără serviciu.
În această situaţie sunt 124 de persoane. Unii dintre aceştia aveau mai puţin de o lună până la pensie. Ei au fost chemaţi la discuţii cu directorii companiei, însă nu au reuşit să ajungă la un numitor comun.
Angajaţii nu renunţă până nu îşi vor recupera locul de muncă
Este luată în calcul varianta ca foştii salariaţi să fie angajaţi în cadrul unei societăţi prestatoare de servicii pentru Complexul Energetic Oltenia, însă nu toţi sunt de acord pentru că acolo salariul este prea mic. Oamenii spun că nu vor renunţa la protest până nu vor primi asigurări că nu vor rămâne pe drumuri.
Complexul Energetic Oltenia este producător de energie pe bază de cărbune din România are în prezent 10.000 de salariaţi şi se află în proces de restructurare care vizează restrângerea activităţii din minerit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰