Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zeci de percheziţii la traficanţi de droguri din vestul ţării. 89 de persoane din Arad şi Timiş, duse la audieri

Mascaţii au intrat în această dimineaţă peste zeci de traficanţi de droguri din vestul ţării. S-au făcut 56 de percheziţii în Timişoara şi în Arad într-un dosar de droguri de mare risc. Nu mai puţin de 89 de persoane au fost duse la audieri.

de Iulia Pop

la 15.01.2024 , 13:58

"Aproape 60 de percheziţii au avut loc în această dimineaţă, în judeţele Arad şi Timiş, într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe psihoactive, toate în formă continuată, spun anchetatorii. 89 de persoane vor fi audiate înacest caz, iar dintre acestea 45 sunt suspectate că în ultimul an ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc, dar şi substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din această zonă", transmite Iulia Pop, reporter Observator.

Zeci de percheziţii în Arad şi Timiş

"La data de 15 ianuarie 2024, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate  Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează 56 de percheziţii domiciliare, în judeţele Arad şi Timiş, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată", anunţă IGPR. De asemenea, sunt puse în executare 89 de mandate de aducere.

Vezi și

Conform anchetatorilor, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, 45 de persoane ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc (cocaină, ecstasy, 3-CMC şi canabis) şi substanţe cu efect psihoactiv către consumatori din judeţele Arad şi Timiş.

Acţiunea este realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Timişoara, Cluj, Alba Iulia şi Oradea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad şi Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Zeci de percheziţii la traficanţi de droguri din vestul ţării. 89 de persoane din Arad şi Timiş, duse la audieri