Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ziua Patriarhului. Prefericitul Daniel a sărbătorit 15 ani de când a fost întronizat

A fost pelerinaj de politicieni la Patriarhie. Cu invitati unul si unul, Prefericitul Daniel a sărbătorit 15 ani de când a fost întronizat. Laudele au curs din toate părţile, însă nimeni nu a vrut să spună ce cadouri a adus.

de Andre Rotaru

la 30.09.2022 , 21:12

Ziua a început fastuos pentru Patriarh. Preafericitul Daniel a părut fericit şi a întors urările politicienilor de faţă. "Ne bucurăm ca am primit adesea ajutor din partea autorităţilor centrale. Sigur, noi spunem că mereu este loc de mai bine, însă asta depinde mult şi de Parlament şi de domnii miniştrii", a declarat Patriarhul. "Părintele Patriarh ţine la această zi mai mult decât la propra zi de naştere", a declarat Vasile Bănescu.

A fost ales în funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după decesul Patriarhului Teoctist în 2007

Aproape întreg Guvernul a fost la sărbătoare mai ceva ca la un pelerinaj. Nici premierul nu a ratat ocazia şi a transmis un mesaj pe reţelele sociale. "V-ați dedicat consolidării parteneriatului dintre Stat și culte, care se fundamentează pe valori comune – dialog interreligios, bună cooperare, libertate religioasă, echilibru", se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Vezi și

Dacă nu s-au zgârcit deloc cu laudele aduse Patriarhului, despre darurile aduse politicienii au vorbit însă mai puţin. "I-am urat multă sănătate şi să poată păstori Biserică Ortodoxă. Cadoul l-am adus în nume personal și rămâne personal", a declarat Lucian Bode. La final, evenimentul a consfinţit de fapt legătura strânsă dintre Biserică şi politicieni, mai ales că nu sunt departe campaniile electorale. În 2021, Patriarhul Daniel a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu una dintre cele mai înalte distincţii ale statului român.

Daniel Ciobotea s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, din judeţul Timiş. A intrat în viaţa monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria sub numele de Părintele Daniel. A fost ales în funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după decesul Patriarhului Teoctist în 2007.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ziua Patriarhului. Prefericitul Daniel a sărbătorit 15 ani de când a fost întronizat