Video "Fericirea e un lux". Mohamed Hadid, despre succes, familie și independența fiicelor sale
Unul dintre cei mai cunoscuţi dezvoltatori de imobiliare de lux din lume, recunoscut pentru proiectele sale emblematice din Los Angeles și Beverly Hills, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Observator. Mohamed Hadid, tatăl celebrelor modele Bella şi Gigi Hadid, ne-a vorbit despre independenţa fiicelor sale, dar şi despre ce înseamnă fericirea, după o viaţă trăită în lux.
Greta Gavrilă: În primul rând, mulţumesc foarte mult pentru acest interviu! Este pentru prima dată când vizitaţi România?
Mohamed Hadid: Aş putea spune că e prima vizită, pentru că am venit aici o dată, acum 40 de ani. Cumnatul meu a fost ambasadorul Irakului în regiune.
Până la 77 de ani, cât are acum, Mohamed Hadid, tată a cinci copii, printre care supermodelele Bella şi Gigi Hadid, a cunoscut succesul la cel mai înalt nivel în sectorul imobiliarelor de lux de peste Ocean. A ridicat hoteluri şi clădiri emblematice în Washington, D.C., Los Angeles sau Beverly Hills şi a dus o viaţă opulentă. Uneori presarată cu anumite controverse, tot din cauza afacerilor.
Dar a ajuns la o concluzie.
Mohamed Hadid: Luxul, de cele mai multe ori, este senzaţia de siguranţă. Asta caută cei mai mulţi oameni, iar apoi pot face orice îşi doresc în mediul lor. Luxul înseamnă siguranţă! Dacă te simţi în siguranţă într-un loc, poţi construi orice vrei. Dacă ridici un palat şi nu eşti fericit sau în siguranţă nu înseamnă lux.
Greta Gavrilă: Deci nu e totul despre bani.
Mohamed Hadid: Nu. Multe locuri în Paris, de exemplu, nu sunt cele mai bogate. Dar sunt cele mai drăguţe.
De departe, cea mai mare realizare a miliardarului este chiar împlinirea influentelor sale fiice, Bella şi Gigi, care fac furori în lumea modei.
Mohamed Hadid: Bella şi Gigi sunt pasionate de călărie. Locuiesc în New York în majoritatea timpului, acolo lucrează. Bella s-a mutat în Los Angeles pentru că şi-a fondat businessul acolo. Apoi şi-a mutat caii în Pennsylvania, are o fermă acolo, împreună cu mama ei. Apoi a decis că vrea să călărească armăsari folosiți pentru călărie western. Aşa că şi-a cumpărat o fermă în Texas. Apoi a decis că nu mai vrea să facă asta şi a revenit în Los Angeles, lângă mine. Ăsta e confortul. Să fii lângă tatăl tău, de exemplu.
Cu toate astea, nu se amestescă în deciziile lor.
Greta Gavrilă: Dar simţiţi nevoia să vă exprimaţi părerea?
Mohamed Hadid: Da, dar nu mi-o cer. Nu vreau să forţez nota. Dacă-mi cer părerea, le-o dau. Au la fel de multă cunoaştere ca mine. Ştiu unde vor să fie.
Greta Gavrilă: Dar simţiţi că aveţi viziuni diferite?
Mohamed Hadid: Nu, sunt fete. Au prieteni. Vor să facă ce le trece prin cap. Pot să le spun să vină să stea cu mine, dar nu vor dori. Nimeni nu vrea să stea cu mine.
Greta Gavrilă: E fericirea un lux în ziua de azi?
Mohamed Hadid: Fericirea e un lux! Şi siguranţa şi familia ta!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
