Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video John a aflat după 30 de ani că e român dintr-o scrisoare a mamei sale: "Te rog să nu mă judeci". Poveştile tulburătoare care au inspirat "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN"

O scrisoare descoperită după 3 decenii a schimbat pentru totdeauna viaţa unui tânăr român adoptat în Statele Unite în primii ani de democraţie ai României. Bucata de hârtie învechită de timp cuprindea gândurile mamei biologice, care şi-a dat al patrulea copil în speranţa unui trai mai bun. Şi probabil a fost cea mai bună decizie a vieţii ei. Copilul ei a ajuns un adult educat şi fericit în SUA, care vorbeşte acum despre România ca despre bijuteria lui cea mai de preţ. O nouă poveste marca "Scris în ADN", care ne lasă fără grai.

de Maria Rohnean

la 30.01.2025 , 20:15

El este John. John Gauthier. S-a născut în România acum 40 de ani și timp de 5 ani, primii ani de viața, i-a trăit abandonat în orfelinat. Este unul dintre norocoșii care, imediat după Revoluție a fost înfiat de una dintre familiile americane care făceau zeci de drumuri în România doar-doar vor plecă înapoi cu măcar un copil. "A fost o experienţă pe care n-o s-o uit niciodată. Să ai pe cineva cu braţele deschise şi gata să te iubească...e ceva ce nu poţi uita toată viaţa. Să simţi ce înseamnă dragostea pentru prima dată la 5 ani e ceva nou", a declarat John Gauthier.

John a ajuns într-un final la fraţii lui şi, împreuna ca o familie, au mers la mormântul mamei

Familia lui adoptivă, din Wisconsin a fost mai mult decât ar fi putut vreodată visa. Tatăl său a devenit rapid eroul lui. Un erou care a mai adoptat un băiat din România şi pe care, la fel ca si pe John, l-a crescut ca pe copilul lui. "Veneam acasă de la şcoală şi mergeam cu motocicleta. Vara, tatăl meu avea un loc unde mergeam. Călătoream cu motocicleta, eu şi fratele meu stăteam în ataş şi mergeam în excursii peste tot în SUA. Puţin câte puţin mergeam în fiecare an tot mai departe. Cred că am fost în aproape toate statele", a declarat John Gauthier.

Vezi și

John a știut dintotdeauna că era adoptat din România, dar ani de zile nu şi-a pus problema să-şi caute vreodată familia. Până într-o zi când a găsit în casa o scrisoare, păstrată aproape cu sfințenie de tatal lui adoptiv. Avea 32 de ani și era scrisă într-o limba pe care nu o cunoștea. Simțea însă că are legatură cu el. Avea să afle că era scrisă chiar de cea care l-a adus pe lume. "Dragul meu fiu, când o să citeşti aceste rânduri o să fii adult şi o să te întrebi cine eşti şi de unde vii. Te rog să nu mă judeci că a trebuit să renunţ la tine, dar voiam să ai o viaţă mai bună decât a mea", se arată în scrisoare. "Am tradus scrisoarea şi mi-a schimbat toată viaţa după asta. Mi-am găsit familia biologică", a declarat John Gauthier.

Pe acelaşi subiect

A aflat astfel că are două surori şi încă un frate într-un loc din România pe care inițial l-a pronunțat greu: Râmnicu-Vâlcea. Când a aflat că părinţii lui trăiesc primul gând a fost să-i cunoască. "Primul mesaj pe care sora mea l-a scris a fost: Bună, eu sunt sora ta, tu eşti fratele meu. A fost uimitor", a declarat John Gauthier. N-a mai apucat să-şi strângă mama în braţe. Femeia a murit împăcată că fiul ei a găsit în sfârşit scrisoarea. Și a iertat-o! "La două luni după asta mama mea biologică a murit, dar sora mea s-a asigurat că-i arată poze cu mine şi i-a transmis salutări, deci ştia că eu vorbesc cu ele şi că le-a găsit", a declarat John Gauthier.

John a ajuns într-un final la fraţii lui şi, împreuna ca o familie, au mers la mormântul mamei. "Întâlnirea cu ei a fost o experienţă minunată, braţe deschise şi iubitoare, a fost genul de experienţă care îţi schimbă viaţa. A fost foarte emoţionant, am găsit pe toată lumea, am găsit familia biologică, am găsit zona de unde am venit pe lume şi am închis un cerc de viaţă, era un cerc complet", a declarat John Gauthier. De atunci nu ratează nicio aniversare a fraţilor lui din România, iar în acest an îşi va sărbători chiar el ziua de naştere în ţara natală. Ţară cu care se mândreşte în toate statele prin care ajunge ca cetățean american. Acolo este şi tărâmul unde plănuieşte să ducă mai departe moştenirea părinţilor lui adoptivi, cărora vrea să le cinstească memoria. O va face cu Victoria, partenera lui de viaţă, cea care la început s-a îndrăgostit de povestea lui.

"Cred că viaţa funcţionează în moduri foarte misterioase, sunt recunoscător şi am fost întotdeauna recunoscător şi bucuros să pot împărţi această poveste cu toată lumea", a declarat John Gauthier. A înteles că povestea lui, chiar și așa uimitoare, e povestea multor copii și-şi doreşte să-i inspire și pe alții să-și descopere familiile și țara în care s-au născut. "Dacă eu am putut avea acest dar, binecuvântarea pe care am avut-o eu ca viaţa mea să fie completă, să am o familie şi apoi să am două familii, sper să pot face asta şi pentru altcineva, să dau mai departe", a declarat John Gauthier. Îl ajută să nu-și rătăcească gândul scrisoarea mamei. E icoana lui pe care, atunci când va veni momentul, vrea să o arate copiilor lui.

Din astfel de poveşti a fost inspirat şi serialul "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN" semnat de Ruxandra Ion, difuzat de Antena 1. Noi episoade vor fi difuzate în această seară de la 20.30, imediat după Observator.

Maria Rohnean Like

„Jurnalismul e un mod de viaţă!” Este principiul după care mi-am ghidat activitatea de reporter şi pe care caut să-l transmit şi mai tinerilor mei colegi pe care am ajuns să-i coordonez.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?
Observator » Exclusiv Observator » John a aflat după 30 de ani că e român dintr-o scrisoare a mamei sale: "Te rog să nu mă judeci". Poveştile tulburătoare care au inspirat "Ana, mi-ai fost scrisă în ADN"