Video Românii din Germania care trimit în fiecare lună donaţii pentru sute de copii din Moldova
Pentru milioane de români singura legătură cu România e biserica. Indiferent dacă sunt în America, în Asia sau în Europa, biserica ortodoxă a românilor e la fel: acelaşi decor, aceleaşi obiceiuri. În Germania, există nu mai puţin de 175 de lăcaşe de cult unde românii se adună la slujba de duminică ori la marile sărbători. Tot de aici pleacă şi cele mai frumoase dovezi de bunătate şi speranţă. În fiecare lună, aproape 1.000 de copii din Moldova primesc burse asigurate prin donaţii de către românii din Germania. Dovada cea mai bună că oamenii sunt cei care aduc lumina.
E sfârşit de martie, într-o zi de duminică absolut obişnuită în micul orăşel german Kassel. Străzile sunt pustii iar dacă ar fi să întrebi un localnic unde a dispărut brusc toată lumea, o să-ţi spună simplu şi onest - sunt toţi la biserică. Nemţii la a lor, românii la a lor.
Biserica ortodoxă românească e arhiplină. Aşa e mereu, de 12 ani, de când există. Mai bine zis, de când s-a simtit ca e mare nevoie de ea.
"Prima slujbă a fost de Florii, am fost prezenţi cam 50 de pers. Şi am avut emotii pentru noaptea de Paşti pentru că nu ştiam câţi oameni o să vină. M-am pregătit, şi când am ieşit cu lumina afară erau 120 de persoane în faţa bisericii. Şi în momentul acela am ştiut, gata. S-a înfiinţat parohia de la Kassel", povesteşte Ovidiu Ioan, preot Biserica românească Kassel.
Slujbele se ţineau atunci într-o capelă mică, mereu înghesuită. Iar preotul Ovidiu Ioan era voluntar, ca mai toti preotii romani care "lucreaza" în diaspora.
"Am făcut 12 ani voluntariat, da , cu mare bucurie", povesteşte Ovidiu Ioan, preot Biserica românească Kassel.
Românii sunt cam la a cincea generaţie de migraţie în Germania. Au fost mai întâi cei care fugeau de comunism, în anii 80, apoi cei care au fugit de sărăcie, după '90. Pe urmă au venit cei care își doreau un trai ca în vest, iar acum sunt cei care nu mai au răbdare să aştepte să devină realitate promisiunile că va fi mai bine.
Daniela Micu e de 13 ani în Kassel. Și simte, cu fiecare an, că se tot depărtează de România. De care ii e dor.
"Se pierde foarte repede limba, se pierd foarte repede legăturile cu locul de unde vii pentru că intri aici într-o societate și într-un sistem foarte bine pus la punct care pur și simplu te dezbracă de tot ce ai adus cu tine", explică Daniela.
Nu sunt cifre oficiale, dar îți dai seama cât de mulți români sunt, într-o zi ca aceasta, la biserică. Singurul loc unde ei rămân înca legați de România. Ei, dar mai ales copiii lor.
"Deci în 2021 copiii români nascuți în Germania au fost pe locul 2 dupa nemti. Și asta m-a bucurat foarte mult, nu pentru date statistice, ci pentru că am simțit că poporul român se însănătoșește în diaspora", povestește Ovidiu Ioan, preot Biserica românească Kassel.
E zi de mare sărbătoare azi. E hramul bisericii romanesti din Kassel. Toată comunitatea s-a adunat aici, în frunte cu primarul orașului. Semn că, pentru el, comunitatea românească e extrem de importantă. Slujba e oficiată de Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale si de Nord.
El este preotul care a văzut cum s-a transformat, în ultimii 32 de ani, diaspora româneasca din Germania.
În 1994, când a fost trimis in Germania să păstorească miile de români care erau deja aici, a trebuit sa construiască totul de la zero.
"În 1999 am cumpărat noi, Mitropolia, această proprietate pentru o sumă destul de mică. Dar starea în care se aflau, atât capela cât și clădirile monumente istorice era dezastruoasă. A trebuit să investim de 2, 3 ori mai mult decât ne-a costat cumpăratul și, încet, încet, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijnul comunității, am reușit, fără ajutor din România, că eu am fost pe principiul să nu primim ajutor din România, noi trebuie sa ajutăm România. Datoria noastră este noi să îi ajutam pe ei și nu invers", explică Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale si de Nord.
Și în timp ce la Nuremberg se ridică una dintre cele mai frumoase biserici românești din diaspora, în România, la peste 1500 de kilometri distanță, în nordul Moldovei, se construia una dintre cele mai puternice plase de rezistenţă pentru oamenii nevoiaşi.
"La început, am avut 200 de copii, îmi amintesc de acum 15 ani, pe care îi ajutam cu 25 de euro pe lună, dar nu le dădeam bani în mână, nici copiilor, nici părinților, le dădeam, cum făcem până astăzi, bonuri valorice și cu bonurile acestea puteau să cumpere tot ce aveau nevoie în afară de alcool și țigări", povestește Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale si de Nord.
La inceput au fost 200 de copii. Dar nevoia era tot mai mare. S-a ajuns acum la aproape 1.000. Un bob de speranţă şi de bunătate care aduce lumină în casele a sute de români, în fiecare zi a anului.
Andreea are 7 copii şi milioane de griji. La toate le-a făcut faţă cum a putut, până când a apărut o operaţie de urgenţă, la unu dintre copii. Atunci, tot de la biserica din Germania a primit ajutor.
"Au fost cei 4.000 de euro pentru intervenția Anastasiei, că a avut o intervenție la inimă și astfel a beneficiat de cel mai bun tratament, iar ea este bine", explică Andreea.
În fiecare lună, biserica românească din Germania trimite în Romania 5.000 de euro. Banii se strâng din donații mici, în fiecare duminică, după slujba de la biserică. Ori din sume mari pe care românii le trimit direct în contul bisericii.
"Românii descoperă aici voluntariatul. Care e şi el sustinut. Pentru că aici, de exemplu, dacă cineva donează la biserică primeşte o adeverinţa de donator şi scade la impozit", explică Ovidiu Ioan, preot biserica românească Kassel.
Binele se face împreună şi te face mai bun. Iar pentru cei care simt dureros viaţa printre straini, binele e formă de supravieţuire.
"Câte minuni am văzut eu numai pe linia aceasta, Doamne Dumnezeule! Cu cât dai săracului, omului necăjit, amărât, cu atât îţi dă Dzeu şi concret, în lumea aceasta, si nadajduim si noi să ne dea în viaţa cea veşnică", explică Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale si de Nord.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
