Video Rugăciune printre aparate. Preotul care săvârşeşte botezuri de urgenţă la Maternitatea Bucur
Știință fără credință nu se poate. O spun medicii care tratează cei mai mici pacienți din lume. Și care simt, uneori, că medicina are și ea limitele ei. Atunci e momentul când se gândesc să cheme un preot. Nu pentru că bătălia pentru viață ar fi pierdută. Ci pentru că medicii cred, cu tărie, că rugăciunea e parte importantă din terapie. Și atunci, mici miracole se întâmplă. La Maternitatea Bucur, preotul a botezat în incubator mulți pacienți care abia cântăreau câteva sute de grame. Azi, toți sunt bine. Unii ar spune că de la credință. Alții, de la știință. De fapt, e un pic din fiecare. Și e dovada că oamenii sunt cei care aduc lumina.
În liniștea salonului de spital, printre zgomote de aparate care țin în viață bebeluși de niciun kilogram, preotul spune șoptit o rugăciune. La Maternitatea Bucur, scena aceasta e ceva absolut normal.
Când a intrat prima dată aici, preotul Alexandru Nicodim tocmai fusese sunat de către o mamă care născuse la Maternitatea Bucur. Iar bebelușul ei nu era bine.
"Era un copil născut prematur, cred că la 7 luni și se punea problema supraviețuirii acelui copil și atunci familia, sfătuită de către cadrele de aici, mi-a cerut ca să vin", a povestit preotul Alexandru Nicodim.
Era pentru prima dată când trebuia să facă ceva ce doar învățase la școală - botezul de urgență. Cadrele medicale i-au explicat doar că bebelușul trebuie să rămână conectat la aparate, în incubator, și poate fi doar atins de câteva picături de apă sfințită.
"Strictul necesar, doar epitahirul și crucea și cartea de rugăciuni și atât. [...] Fără lumânare, da, pentru că aici este oxigenul, nu se permite accesul cu lumânare", a explicat Alexandru Nicodim.
La slujba care a durat numai câteva minute au asistat doar părinții acelui bebeluș. Nu există nici fotografii, nici filme de la acel botez. Nimeni nu s-a mai putut gândi și la asta.
"Mai apoi asistenta mi-a dat telefon și mi-a spus că a supraviețuit copilul și că totul este bine", a povestit Alexandru Nicodim.
Iar asta i-a făcut și pe medici, și pe preot, să creadă că, uneori, miracolele se fac aici, pe pământ, de către oameni, împreună.
"Botezul de urgență nu înseamnă neapărat că copilul acela nu are nicio șansă, înseamnă că este o situație incertă, grea, în care noi trebuie să facem tot ce e posibil să ajutăm", a spus șeful secției de Neonatologie, doctor Anca Mihoc.
La neonatologie, astfel de momente apar foarte des. E un domeniu fragil și incert.
"În care nu poți să garantezi nimic, din păcate, chiar dacă îți faci treaba foarte bine și ești foarte bine pregătit profesional, nu poți să știi sută la sută ce final vor avea lucrurile", a mai spus Anca Mihoc.
Iar când spune asta, gândul tuturor cadrelor medicale se duce la acea zi de 23 februarie 2023. Când la Bucur a venit pe lume un băiețel care abia cântărea 600 de grame.
"Era un copil foarte mic, o sarcină neinvestigată, provenind dintr-o mamă cu probleme de sănătate și atunci șansele lui au fost mici încă de la început", a spus asistenta-șefă a secției de Neonatologie, Gabriela Floarea.
"Un copil care nu a fost vizitat, din păcate, mămica, din alt oraș, foarte departe de București", a spus asistenta de la Maternitatea Bucur, Andrada Anghelina.
Așa că băiețelul a rămas, practic, doar în grija cadrelor medicale. Care, cu acordul familiei, au decis să îl și boteze. Andrada a fost nașa lui. Băiețelul avea o lună și cântărea 700 de grame. I-au pus numele Ștefan.
"Și vreau să vă spun că din ziua botezului, să zic că în maxim 2 săptămâni copilul a fost detubat", a mai povestit Andrada Anghelina.
Iar după 5 luni a și plecat acasă. Atunci, mama lui l-a ținut prima dată în brațe. Azi, Ștefan are 3 ani și e perfect sănătos.
"În momentul în care un copil pleacă acasă ne gândim că poate undeva, acolo, a contribuit și rugăciunea noastră [...] Și nu cred că doar eu am văzut de multe ori o ușă făcută-ntr-un zid", a mai spus Gabriela Floarea.
Pe ziduri stau mărturie fotografiile celor mai mici pacienți care au trecut pe aici și care azi sunt bine. În urma lor au rămas povești impresionante despre forță și miracol. Și icoanele aduse de părinți. Așezate, strategic, lângă aparatele care măsoară bătăile inimii. În caz de mare urgență, cadrele medicale le iau de acolo și fac chiar ele botezul.
"Preotul ne-a învățat și sunt doamne asistente care au fost mai „instruite” cum să facă un botez absolut de urgență, cu apă sfințită, avem apă sfințită și absolut la urgență se întâmplă și lucrul acesta. Întrebăm cum dorește mama să îl cheme pe copilaș sau, dacă nu, îi botezăm Maria sau Marian, de obicei, de la Fecioara Maria", a mai povestit Anca Mihoc.
Probabil cel mai emoționant botez de urgență s-a întâmplat într-o zi chiar în sala de operație.
"O mamă, aș putea spune eroină, care a dus sarcina până la capăt cu feți malformați, malformații despre care știa că sunt incompatibile cu viața, i-am efectuat noi, în operație, botezul de urgență... Deci a fost o situație cu totul emoționantă care te marchează în evoluția ta ca medic și ca om și după aceea a mai avut un copil care a fost foarte bine", a spus șeful secției de Obstetrică de la Maternitatea Bucur, dr. Romina Sima.
Dovada că, dincolo de cele mai mari tragedii, e totuși lumină.
"Și unii și alții suntem în slujba omului și ne facem datoria fiecare în așa fel încât să fie bine", a mai spus preotul Alexandru.
Preotul Alexandru face asta benevol și nu acceptă nicio recompensă. Dintr-un motiv pe care ni-l dezvăluie cu emoție.
"Și copilul meu s-a născut cu o malformație și am trecut printr-o situație asemănătoare la momentul respectiv. Singura rugăminte pe care o am față de părinți este ca, în condițiile în care totul va fi bine, să mă sune", a încheiat preotul Alexandru Nicodim.
Și de cele mai multe ori, îl sună. Ca să termine, la biserică, botezul început într-un salon mic, de spital. Abia atunci simte că misiunea lui se termină. Și se termină bine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
