Video 1.100 de cutremure în doar două zile. Stare de urgență decretată în Insulele Azore
Starea de urgenţă a fost decretată pe o insulă din arhipelagul portughez al Azorelor unde, în 48 de ore, s-au înregistrat peste 1100 de seisme de mică intensitate. Cutremurele au avut magnitudini între 1,9 şi 3,3 pe Richter şi doar 63 din ele au fost simţite de localnici. Dar ele s-au produs în zona unei falii vulcanice care nu a mai erupt din anul 1808.
Un val asemănător de mişcări seismice a precedat, anul trecut, erupţia vulcanului Palma, din insulele Canare, situate tot în Atlantic, la 1400 de kilometri de insulele Azore. Acea erupţie a durat aproape trei luni şi a provocat pagube însemnate.
Experţii spun totuşi că nu este sigur că un dezastru similar se va produce pe insula din Azore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰