Antena Meniu Search
x

Curs valutar

56 de morţi în timpul unui meci de fotbal din Guineea. Bătăi şi busculade după ce arbitrii au dictat un penalti

56 de persoane ucise în timpul unui meci de fotbal din Guineea. O decizie controversată a arbitrilor a provocat violențe și o busculadă, anunțat luni guvernul.

de Redactia Observator

la 02.12.2024 , 13:26

56 de morţi în timpul unui meci de fotbal din Guinea. Bătăi şi busculade după o decizie a arbitrilor 56 de morţi în timpul unui meci de fotbal din Guinea. Bătăi şi busculade după o decizie a arbitrilor - X

Cel puţin 56 de persoane şi-au pierdut viaţa duminică în sud-estul Guineei în "busculade mortale", în urma contestării de către suporteri a deciziilor arbitraje în timpul unui meci de fotbal, a anunţat guvernul. Situaţia a degenerat în ultimele momente ale finalei turneului de fotbal "General Mamadi Doumbouya" între echipele N'Zérékoré şi Labé, când a fost decis un penalti pentru N'Zérékoré. Jucătorii echipei Labé au contestat apoi decizia, înainte ca terenul să fie invadat.  Martorii au semnalat că s-a aruncat cu pietre.

Măcel la un meci de fotbal din Guineea

 "Manifestările de nemulţumire faţă de deciziile de arbitraj au dus la aruncarea cu pietre din partea suporterilor, provocând busculade mortale", a precizat guvernul în comunicatul publicat în partea de jos a ecranului televiziunii naţionale. "Serviciile spitaliceşti raportează un număr provizoriu de 56 de morţi", potrivit textulului

Articolul continuă după reclamă

Potrivit presei locale, tragedia s-a produs la Nzerekore, cu ocazia unui turneu dedicat şefului juntei, generalul Mamadi Doumbouya, venit la putere după o lovitură de stat din septembrie 2021 şi care de atunci a devenit preşedinte. Suporterii furioşi au vandalizat şi au incendiat secţia de poliţie din Nzerekore, potrivit martorilor.

Pe acelaşi subiect

În filmările difuzate pe reţelele de socializare pot fi văzute numeroase corpuri inerte. Alte videoclipuri care circulă pe reţele arată scene de mare confuzie pe străzi după izbucnirea ciocnirilor. Astfel de turnee s-au înmulţit în ultimele săptămâni în Guineea, fiind considerate evenimente în sprijinul unei posibile candidaturi a lui Doumbouya la următoarele alegeri prezidenţiale.

Sub protecția anonimatului, un oficial din cadrul administrației orașului a declarat că printre victime erau mulți minori, prinși în conflict după ce poliția a început să împrăștie gaze lacrimogene.

"Sunt în jur de o sută de morţi. Cadavrele sunt aliniate cât vezi cu ochii în spital. Altele zac pe jos pe coridoare. Morga este plină", a declarat pentru AFP un medic de la spitalul regional, vorbind sub protecţia anonimatului deoarece nu a fost autorizat să vorbească. "Sunt zeci de morţi", a declarat un alt medic.

"Guvernul monitorizează situaţia şi îşi reiterează apelul la calm pentru ca serviciile spitaliceşti să nu fie împiedicate să acorde primul ajutor răniţilor", a transmis pe X premierul Guineei, Bah Oury.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » 56 de morţi în timpul unui meci de fotbal din Guineea. Bătăi şi busculade după ce arbitrii au dictat un penalti