Observator » Ştiri externe » Accident feroviar înfiorător în Germania. Cel puțin 3 oameni au murit, după ce o garnitură a deraiat în sudul țării

Video Accident feroviar înfiorător în Germania. Cel puțin 3 oameni au murit, după ce o garnitură a deraiat în sudul țării

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.06.2022, 15:41 | Modificat la 03.06.2022, 17:50

Cel puţin trei oameni şi-au pierdut viaţa şi circa 60 au fost răniţi, vineri, după ce un tren regional a deraiat în sudul Germaniei, informează Reuters şi dpa. Potrivit presei locale, 16 victime au suferit răni grave.

Trenul, care călătorea către Munchen, era aglomerat în momentul accidentului, a menţionat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Potrivit ziarului regional Munchener Merkur, în tren se aflau mai mulţi elevi când s-a produs deraierea, la nord de staţiunea de schi Garmisch-Partenkirchen, în apropierea localităţii Burgrain. Câteva vagoane s-au răsturnat şi au căzut de pe terasament.

La faţa locului a fost lansată o amplă operaţiune de salvare şi calea ferată a fost complet închisă. "Oamenii sunt scoși afară pe ferestre", a declarat un purtător de cuvânt al poliției federale.

Articolul continuă după reclamă

Nu s-a stabilit deocamdată cum s-a produs acest accident, transmite AGERPRES.