Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident cu doi morţi şi cinci răniţi produs de un român din Italia. Şoferul ar putea scăpa cu închisoare cu suspendare

Un român de 41 de ani, care a produs un grav accident de circulaţie în Italia, în martie 2017, ar putea scăpa cu închisoare cu suspendare, după ce firma de asigurări a companiei pentru care lucra a plătit daune în valoare de circa un milion de euro.

de Cristi Ioniţă

la 01.11.2019 , 15:51

O firmă de asigurări a plătit daune de un milion de euro Accidentul s-a produs în martie 2017 - Il Secolo XIX

Un român de 41 de ani, care a produs un grav accident de circulaţie în Italia, în martie 2017, ar putea scăpa cu închisoare cu suspendare, după ce firma de asigurări a companiei pentru care lucra a plătit daune în valoare de circa un milion de euro.

În ziua fatidică din martie 2017, românul, care conducea un TIR, a pierdut controlul volanului, iar mastodontul a ieşit în afara carosabilului şi a făcut prăpăd printre muncitorii aflaţi pe un şantier deschis pe marginea drumului.

Verdictul final în cazul accidentului se dă pe 19 martie anul viitor

Articolul continuă după reclamă

Conform Il Secolo XIX, TIR-ul a lovit în plin un grup de cinci muncitori. Doi dintre ei au murit, iar alţi trei au fost grav răniţi.

Pe acelaşi subiect

Alte două persoane care se aflau într-un autoturism au fost rănite, după ce, surprins de tragedia petrecută, şoferul maşinii respective s-a înfipt cu aceasta direct în TIR-ul ieşit în afara carosabilului.

La termenul de miercuri, avocatul românului a prezendat dovezile conform cărora s-au achitat daune de circa un milion de euro atât către urmaşii muncitorilor morţi, dar şi celor cinci răniţi şi administratorului porţiunii de drum.

Verdictul final se va da pe 19 martie anul viitor, însă ultimele informaţii arată că românul scapă cu o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare, având încheiat un acord de recunoaştere a faptelor cu anchetatorii.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Accident cu doi morţi şi cinci răniţi produs de un român din Italia. Şoferul ar putea scăpa cu închisoare cu suspendare