Accident infernal, 5 vieţi spulberate. Un SUV a fost dezmembrat de un marfar, după ce şoferul maşinii a forţat trecerea la nivel cu calea ferată, în Florida
Cinci persoane și-au pierdut viața sâmbătă seara, când un tren de marfă a intrat în coliziune cu un SUV la o trecere la nivel cu calea ferată din Florida, în sud-estul Statelor Unite, anunță AFP.
Șoferul SUV-ului s-a apropiat de trecerea la nivel cu calea ferată din Plant City, care este marcată cu indicatoare, și și-a continuat drumul fără să se uite în ambele sensuri, a declarat șeriful Chad Chronister într-o conferință de presă.
Cinci pasageri au murit pe loc
"Conductorul trenului a făcut tot ce a putut pentru a încetini trenul" și a încercat să-l avertizeze pe șoferul mașinii, relatează Mediafax. Mașina a fost proiectată înainte de a ateriza la o anumită distanță de trecerea la nivel, a adăugat Chad Chronister.
Cinci dintre cei șapte pasageri, printre care și copii, au fost aruncați afară din mașină și au murit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰