Video Acord de încetare a focului între Israel și Hezbollah pentru 60 de zile, anunțat de Joe Biden. Ce prevede înțelegerea
Președintele american Joe Biden a anunțat un acord de încetare a focului între Israel și Hezbollah pe o perioadă inițială de 60 de zile. Va intra în vigoare miercuri, la ora locală 04:00 și nu ar afecta direct războiul Israelului din Gaza. Israel a lansat marți atacuri aeriene ample asupra suburbiilor din sudul Beirutului.Trupele israeliene au început o invazie terestră în Liban în urmă cu aproape două luni, ca răspuns un an de atacuri cu rachete din partea grupării Hezbollah, susținută de Iran.
Israelul și Libanul au acceptat un acord de încetare a focului pentru a pune capăt războiului cu Hezbollah, a anunțat marți Joe Biden de la Casa Albă. Acordul va intra în vigoare miercuri, la ora locală 04:00, pe o perioadă inițială de 60 de zile. "Luptele se vor încheia. Se vor încheia. Acest lucru este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităților", a anunțat președintele american.
Ce prevede acordul de încetare a focului între Israel și Hezbollah
În conformitate cu termenii acordului, atât Israelul, cât și Hezbollah trebuie să-și retragă forțele din sudul Libanului pe o perioadă de 60 de zile. Hezbollah se va retrage la nord de râul Litani, la aproximativ 30 km nord de graniță. În locul grupării va rămâne o armată națională libaneză întărită și trupe de la Unifil, Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban.
Acordul permite Israelului să intervină militar în Liban dacă detectează o amenințare imediată din partea Hezbollah. În cazul unei amenințări mai puțin imediate, cum ar fi detectarea unui tunel la sud de Litani, Israelul va raporta acest lucru unui comitet format din cinci națiuni, în calitate de garanți, supravegheat de SUA.
- Israel adoptă acordul de încetare a focului timp de 60 de zile cu Hezbollah. Cele 3 motive invocate de Netanyahu:...
- IDF a bombardat masiv centrul Beirutului, fără avertisment, cu câteva ore înainte ca un armistiţiu să fie discutat
- Cine este rabinul Zvi Kogan cu cetăţenie moldovenească ucis în Abu Dhabi. Ar fi fost urmărit de serviciile...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți seară că guvernul său dă undă verde acordului de încetare a focului negociat de SUA pentru Liban. Într-un discurs la televiziunea națională după o întâlnire a cabinetului său de securitate, el a enumerat motivele pentru care a decis să accepte înțelegerea.
Biden continuă să spere și la un acord pentru Gaza
Civilii din ambele părți, Israel și Liban, vor putea în curând să se întoarcă în siguranță în comunitățile lor, a dat asigurări Biden. Liderul american a avertizat totuși că dacă Hezbollah încalcă acordul, Israelul are dreptul la autoapărare în conformitate cu dreptul internațional.
SUA, împreună cu Franța și aliații, s-au angajat să colaboreze cu Israelul și Libanul pentru a se asigura că acordul este implementat "pe deplin". De asemenea, Biden a avut grijă să sublinieze că trupele americane nu vor fi implicate.
Despre Gaza, Biden a spus că oamenii de acolo merită și ei să aibă parte de o încetare a luptelor. "Oamenii din Gaza au trecut prin iad. Lumea lor a fost distrusă." Biden a promis că administrația sa va continua să insiste pentru o încetare a focului și în Gaza.
După anunțarea acordului, Emmanuel Macron a emis o declarație comună cu Joe Biden. Ambele state promit să colaboreze cu Israelul și Libanul pentru a se asigura că acordul este pe deplin implementat și respectat.
"Rămânem hotărâți să prevenim ca acest conflict să devină un alt ciclu de violență", se arată în declarația comună care promite să sprijine eforturile de reconstruire a Forțelor Armate Libaneze și dezvoltarea economică a Libanului.
Dar, această idee despre încheierea acestui ciclu de violență dintre Israel și Hezbollah în sudul Libanului este incredibil de optimistă atrage atenția BBC, deoarece conflictul durează de zeci de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰