Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aeroportul care introduce regula îmbrăţişărilor de 3 minute. Anunţul, viral: "Pentru despărţiri mai afectuoase, vă rugăm să folosiţi parcarea"

Un anunţ prezent pe Aeroportul Internaţional Dunedin din Noua Zeelandă a devenit viral, acesta stabilind o limită de timp în care pasagerii se pot îmbrăţişa în zona în care se despart de apropiaţi, transmite marţi agenţia DPA, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 22.10.2024 , 16:12

Anunţul, viral: "Pentru despărţiri mai afectuoase, vă rugăm să folosiţi parcarea" Anunţul, viral: "Pentru despărţiri mai afectuoase, vă rugăm să folosiţi parcarea" - Dunedin Airport

"Timp maxim de îmbrăţişare: 3 minute. Pentru despărţiri mai afectuoase, vă rugăm să folosiţi parcarea", avertizează semnul instalat recent, care se adresează pasagerilor şi apropiaţilor acestora. Interzicerea îmbrăţişărilor prelungite a provocat unele turbulenţe - în special pe reţelele sociale -, însă o reprezentantă a aeroportului a declarat că mesajul amuzant a fost, în general, bine primit.

"Anunţul este în conformitate cu branding-ul nostru - un mod uşor excentric şi amuzant în care transmitem un mesaj", a declarat pentru site-ul Stuff directorul general de dezvoltare al aeroportului, Megan Crawford.

În septembrie, operatorii aeroportului au mutat zona de staţionare a autovehiculelor într-o altă locaţie pentru a îmbunătăţi fluxul de trafic şi siguranţa în jurul terminalului. Odată cu această schimbare au apărut şi noile semne, cu mesaje precum: "Este greu să-ţi iei la revedere, aşa că fă-o repede. Maxim 3 minute".

Articolul continuă după reclamă

Reacţia nu a fost una unanim pozitivă

Reacţia nu a fost una unanim pozitivă. "Poliţia Îmbrăţişărilor!? Este pur şi simplu ciudat! S-a dovedit că îmbrăţişările au numeroase beneficii, mai ales pentru sănătatea mintală. Îmbrăţişările ar trebui încurajate, nu descurajate", a scris un utilizator.

Semnele au atras atenţia asupra oraşului Dunedin, al doilea ca mărime de pe Insula de Sud din Noua Zeelandă, cu aproximativ 135.000 de locuitori. În general, Dunedin nu se află pe lista obiectivelor de vizitat din această ţară, deşi are clădiri istorice frumoase şi un port pitoresc, notează DPA. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Aeroportul care introduce regula îmbrăţişărilor de 3 minute. Anunţul, viral: "Pentru despărţiri mai afectuoase, vă rugăm să folosiţi parcarea"