Video Ambarcaţiune turistică, mistuită de flăcări în largul Mării Roşii. Din 29 de pasageri, trei sunt de negăsit. Incendiul, provocat de un scurt circuit
Trei turiști britanici sunt daţi dispăruţi după ce o barca în care se aflau a luat foc în timpul unei excursii de scufundări. Pe nava numită „Hurricane” se aflau 29 de persoane, când a izbucnit în flăcări în Marea Roșie, Egipt.
Imagini șocante au arătat că pupa bărcii era distrusă de flăcări în timp ce un fum negru a izbucnit din navă. Serviciile de salvare au fost alertate cu privire la incendiu după ce s-a spus că focul ar fi început în camera motoarelor din cauza unui scurt circuit electric, relatează Daily Mail.
Până acum, 26 de pasageri au fost salvați, 12 dintre ei fiind britanici, iar ceilalți 14 despre care se crede că sunt egipteni. Poliția egipteană a declarat că persoanele salvate nu aveau răni și erau în stare bună de sănătate.
Echipajul salvat nu a suferit răni și a fost dus la țărm în stare bună
Barca a părăsit Port Ghalib, în orașul de est Marsa Alam, pe 6 iunie, și trebuia să se întoarcă astăzi. Se spunea că ar fi unul dintre tururile flotei maritime Tornado, care oferă „Luxury Sea Red Sea Cruises” pentru puțin peste 1.700 de euro pe călătorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰