Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Americanii imunizaţi cu vaccinul Pfizer-BioNTech vor putea primi doza booster după cinci luni în loc de şase

Persoanele care au primit o schemă completă de vaccin pentru Covid-19 cu Pfizer-BioNTech vor putea primi doza booster la cinci luni după a doua doză, cu o lună mai devreme decât prevedeau îndrumările anterioare ale guvernului federal american, transmite CNBC.

de Redactia Observator

la 05.01.2022 , 07:38

Americanii imunizaţi cu vaccinul Pfizer-BioNTech vor putea primi doza booster după cinci luni în loc de şase Americanii imunizaţi cu vaccinul Pfizer-BioNTech vor putea primi doza booster după cinci luni în loc de şase - Profimedia Images

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA şi-a actualizat marţi perioada de aşteptare recomandată pentru persoanele care au finalizat seria de vaccinare primară împotriva Covid-19 cu vaccinurile Pfizer.

De asemenea, CDC recomandă ca copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani care au un sistem imunitar moderat sau sever compromis să primească o a treia injecţie ca parte a seriei de vaccinare primară, la 28 de zile după a doua doză. 

Oamenii sunt îndemnaţi să primească a treia doză dacă sunt eligibili

Articolul continuă după reclamă

În prezent, vaccinul produs de Pfizer este singurul vaccin recomandat şi autorizat pentru copiii din grupa respectivă de vârstă. Noile recomandări ale CDC vin la o zi după ce Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a autorizat administrarea rapelurilor Pfizer la un interval de 5 luni şi a treia injecţie pentru copiii între 5 şi 11 ani cu sistemul imunitar compromis. Comitetul consultativ pentru vaccinuri al CDC a programat, de asemenea, o întâlnire pentru miercuri, pentru a analiza recomandarea FDA de a distribui rapeluri tuturor adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani.

''Recomandările de astăzi asigură că oamenii pot obţine un spor de protecţie în faţa Omicron, în contextul creşterii numărului de cazurilor în întreaga ţară, şi asigură că cei mai vulnerabili copii pot primi o doză suplimentară pentru a optimiza protecţia împotriva Covid-19'', a spus directorul CDC, Rochelle Walensky, într-un comunicat, îndemnând cu tărie oamenii să primească o a treia doză dacă sunt eligibili.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Americanii imunizaţi cu vaccinul Pfizer-BioNTech vor putea primi doza booster după cinci luni în loc de şase