Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata israeliană a tras asupra unor "suspecți" în sudul Liban care ar fi încălcat acordul de încetare a focului

Abia încheiat, acordul de încetare a focului în Liban a fost deja încălcat. Un tanc israelian a deschis focul de două ori, în apropierea unui oraş din sudul Libanului.

de Redactia Observator

la 29.11.2024 , 07:53

Armata israeliană a tras asupra unor "suspecți” în sudul Liban care ar fi încălcat acordul de încetare a focului Armata israeliană a tras asupra unor "suspecți” în sudul Liban care ar fi încălcat acordul de încetare a focului - Profimedia

Armata israeliană a declarat că a tras asupra unor „suspecți” din sudul Libanului care ar fi încălcat încetarea focului cu Hezbollah. Tancurile au lovit șase zone aflate pe o rază de doi kilometri de o fâșie de pământ care delimitează granița dintre Liban și Israel, potrivit presei de stat și surselor de securitate libaneze.

Pe lângă acordul de încetare a focului, Israelul a impus, de asemenea, o interdicție de ultim moment miercuri seara, interzicând oricărui cetățean libanez să treacă în sudul țării peste noapte, până vineri dimineaţa.

Civilii, sfătuiţi să nu se întoarcă în satele lor

Articolul continuă după reclamă

În acest context, Libanul le-a cerut civililor care încep să revină în satele lor devastate să nu se apropie de zonele în care mai există soldaţi israelieni. Chiar şi aşa, într-un interviu, premierul Netanyahu a declarat că şi-a instruit armata să fie pregătită pentru un război puternic în cazul în care acordul de încetare a focului este încălcat.

Conflictul de la frontiera israeliano-libaneză a provocat moartea a peste 3.760 de persoane - în majoritate libanezi - și strămutarea a peste un milion de oameni. Israelul a declarat că obiectivul său militar în lupta din Liban a fost să asigure întoarcerea a 60.000 de israelieni care au fugit din comunitățile din nordul țării.

Hezbollah a început să tragă rachete în nordul Israelului la 8 octombrie, o mișcare pe care a declarat că a întreprins-o în semn de solidaritate cu palestinienii, după ce Israelul a început loviturile asupra Fâșiei Gaza ca răspuns la atacurile mortale din 7 octombrie ale Hamas.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Armata israeliană a tras asupra unor "suspecți" în sudul Liban care ar fi încălcat acordul de încetare a focului