Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata israeliană susţine că a mai ucis un important lider al Forţei Quds iraniene

Ministrul apărării israelian Israel Katz a confirmat, sâmbătă dimineaţă, că Said Izadi, şeful diviziei palestiniene a Forţei Quds, una din cele cinci unităţi ale Gărzii Revoluţionare iraniene, a fost ucis într-o lovitură aeriană israeliană asupra unei clădiri de apartamente din oraşul iranian Qom, potrivit agenţiei de presă israeliene TPS.

de Redactia Observator

la 21.06.2025 , 10:43

Armata israeliană susţine că a mai ucis un important lider al Forţei Quds iraniene - Twitter

Katz a spus că Izadi ''a finanţat şi a înarmat Hamas înaintea masacrului din 7 octombrie 2023''. ''Este o mare realizare pentru activitatea de intelligence israeliană şi pentru forţele noastre aeriene. Dreptate pentru cei ucişi şi pentru ostatici. Braţul lung al Israelului va ajunge la toţi inamicii săi'', a adăugat ministrul israelian.

În aprilie acest an, Israel Katz a dezvăluit un document ce arăta că, în iunie 2021, liderii mişcării palestiniene Hamas Yahya Sinwar şi Muhammad Deif îi trimiseseră o scrisoare lui Esmail Qaani, comandantul Forţei Quds, în care solicitau sprijin pentru intenţiile Hamas de a invada Israel.

'În acel document, liderii Hamas îi cereau comandantului Forţei Quds a Gărzii Revoluţionare să transfere 500 de milioane de dolari pentru a distruge statul Israel', a explicat Katz.

Articolul continuă după reclamă

Izadi 'a acceptat cererea şi a replicat că, în pofida situaţiei sale economice dificile şi a stării disperate a populaţiei iraniene, Iranul va continua să canalizeze bani către Hamas întrucât lupta contra Israelului şi Statelor Unite este prioritatea principală a regimului iranian'', a mai spus ministrul apărării israelian. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Armata israeliană susţine că a mai ucis un important lider al Forţei Quds iraniene