Atac în Paris. Un bărbat a înjunghiat cel puțin cinci persoane, între care și un polițist, în Gara de Nord. A fost împușcat și apoi reținut
Un individ a scos cuţitul şi a înjunghiat şase oameni. Cinci călători şi un poliţist au ajuns în spital, iar unul dintre răniţi este în stare gravă. Martorii spun că l-au auzit pe atacator vorbind în limba arabă. Bărbatul a fost prins, este şi el rănit şi nu se ştie, momentan, dacă va supravieţui. Ceea ce va îngreuna evident şi ancheta. Deocamdată nu este exclusă nicio variantă, nici cea a unui atac terorist.
Șase persoane, inclusiv un poliţist, au fost rănite miercuri cu arma albă, în Gara de Nord, la Paris, de către un bărbat împotriva căruia forţele de ordine au deschis focul şi l-au ”neutralizat”, relatează Le Figaro, citat de News.ro
Incidentul a avut loc către ora locală 6.40 (7.40, ora României), potrivit unei surse din cadrul poliţiei. Persoanele rănite erau călători şi un poliţist din cadrul Poliţiei de Frontieră (PAF). Atacatorul a fost ”neutralizat” rapid de către doi poliţişti din cadrul PAF şi din cadrul Companiei Nocturne a Reţelelor (CNR), care au deschis focul asupra acestuia.
Potrivit unor surse citate de cotidian, viaţa suspectului este în pericol. Suspectul, rănit, a fost evacuat din gară în urma intervenţiei salvatorilor, potrivit Societăţii Naţionale franceze de Căilot Ferate (SNCF) . Un perimetru de securitate a fost delimitat de către poliţie, iar gara funcţionează normal. Ministrul francez de Interne Gérald Darmanin le mulţumeşte, într-un mesaj postat pe Twitter, ”forţelor de ordine pentru reacţia lor eficientă şi curajoasă”.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰